Psalmi moderni, de Alexandru Macedonski

— Vezi toate poeziile lui Alexandru Macedonski —

Un mic comentariu: Alexandru Macedonski, din volumul Excelsior (1895). Conform DEX-ului, psalmul este un imn religios biblic. Aici, poetul își deplânge soarta, în fapt momentul care i-a marcat întreaga viață: epigrama pe care a scris-o, în 1881, contra lui Eminescu, în revista „Literatorul” (Asupra mea se năpustiră… / Onoarea mea o nimiciră – psalmul VI). Avem de-a face cu o pocăință sau, mai degrabă, cu o spovedanie în toată regula.

Psalmi moderni

I – Oh! Doamne

Oh! Doamne, rău m-ai urgisit,
În soarta mea m-am împietrit
Rămân ca marmura de rece…
Să plâng, să sufăr, am uitat.
Am fost un cântec care trece,
Și sunt un cântec încetat
Rămân ca marmura de rece…
Uscat e tot ce-a înflorit,
Entuziasmul a murit,
Și a mea inimă a-nghețat…

Am fost un cântec care trece
Și sunt un cântec încetat.

II – Țărână

Țărână — suntem toți țărână,
E de prisos orice trufie…
Ce-a fost, în veci are să fie…
Din noi nimic n-o să rămână.
Zadarnic falnice palate
Sunt în pământ rădăcinate
Nici o pieire nu s-amână.
Despoți, cu frunți încoronate,
Poeți, cu harpe coronate,
Filozofi, oameni de știință,
Păgâni, vestiți prin necredință,
Nici o pieire nu s-amână…
Țărână, suntem toți țărână.

Video: Tragedia unei generații. De la Luceafărul lui Eminescu, la trotineta lui Tzancă

Video: Incredibila tinerețe a lui Brâncuși
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română

III – Iertare

Iertare! Sunt ca orice om
M-am îndoit de-a ta putere,
Am râs de sfintele mistere
Ce sunt în fiecare-atom…
Iertare! Sunt ca orice om.
Sunt ticălosul peste care
Dacă se lasă o-ntristare
De toți se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai părăsit…
Sunt om ca orice om — iertare.

IV – Dușmanii

Dușmanii mei se înmulțesc
Și nedreptatea mă-nfășoară…
Abia mai pot să mai trăiesc
De cine n-am lăsat să moară,
Aleargă toți și mă-nnegresc,
Ah! Viața nu este ușoară.

V – Zburam

Zburam pe aripi strălucite…
Copilul cel de altădată
Nevinovat ca și o fată
Neveștejită de ispite,
E azi mocirla noroioasă
Cu adâncime-ntunecoasă
Și cu miasme otrăvite.
Sunt eu de vină, sau nu sunt,
Oh! Dumnezeule preasfânt,
Auzi-mi glasul pocăinței,
Redă-mi puterea biruinței,
Refă-mă omul care-am fost
Sau dă-mi obștescul adăpost…
Zburam pe aripi strălucite.

VI – Și-au zis…

Și-au zis: — e singur — e pierdut
Asupra mea se năpustiră…
Onoarea mea o nimiciră,

Am sângerat, dar am tăcut.
Mă înjosiră, mă loviră,
Cu mici, cu mari mă răstigniră;
Din inimă nu mi-au lăsat
Un singur colț nesfâșiat.
Frați, rude, toți mă dușmăniră,
Pe cât plângeam, pe-atât rânjiră,
O țară-ntreagă s-a-ntrecut
Să-mi dea venin — și l-am băut.
Dar, Doamne, nu te biruiră.

VII – Cât am trudit…

Cât am trudit, cât am muncit,
Și cum nimic n-am folosit,
În lume nu este răsplată…
Dreptatea este blestemată,
Și omul bun nesocotit.
Pe fruntea mea n-am nici o pată —
Zadarnic! — sunt un osândit,
În lume nu este răsplată.
Cât am trudit, cât am muncit.

VIII – Eram

Eram puternic împărat
Prin sufletească poezie,
Prin tinerețe, prin mândrie,
Prin chip de înger întrupat.
Mi se-mplinea orice dorință,

Era o lege-a mea voință;
Râdeam de orice dușmănie…
Prin sufletească poezie,
Domneam de soartă nencercat.
Eram puternic împărat.

IX – N-am în ceruri

N-am în ceruri nici o stea…
Soarta mea e soarta rea,
Am pierdut orice credință
Înecată-n suferință,
Am pierdut orice putere
Nimicită de durere;
Însă viața nu-mi blestem
Și nici moartea nu mi-o chem;
Fără scop trăiesc în lume
Nu mai sunt decât un nume,
Nu mai plâng, nici nu mai gem,
Iar cuprins de griji amare,
Nu mai sunt decât răbdare…
N-am în ceruri nici o stea.

X – Doamne, toate…

Doamne, toate sunt prin tine
Și averea, și puterea,
Fericirea, mângâierea:
Ce ne trebuie știi bine.
Dai cu dreaptă socotință;

Mulțumiri și suferință:
Lui Iisus i-ai dat o cruce
Căci știai c-o poate duce;
Când dureri ne dai și nouă,
Ne dai plânsul ca o rouă;
Când dai marilor puterea,
Nu le dai nici o plăcere,
Când dai răilor cruzime,
Dai blândețe la victime.
Ești puterea înțeleaptă
Și justiția cea dreaptă;
Fă oricând ce vrei din mine.
Doamne, toate sunt prin tine…

XI – M-am uitat

M-am uitat la fericiți…
I-am văzut nemulțumiți
E orice zădărnicie.
Cei pe care-i vezi în slăvi
Adăpați sunt cu otrăvi;
Cei trăiți în sărăcie
Plâng pe-a lor nemernicie;
Cei mai mândri împărați
Sunt de chinuri zbuciumați
E orice zădărnicie.
Vai, născut ești să trăiești,
Nencetat să pătimești
Fii frumos, fii sănătos,
Ești de-același vierme ros;
Traiul crud și nempăcat

Te sfărâmă nencetat,
Să te soarbă are pripă,
Nu-ți dă pace de o clipă.
Bogăție, sărăcie,
E orice zădărnicie.
Sănătate, tinerețe,
Minte, suflet, frumusețe,
Tot ce-a fost, ce-are să fie,
E orice zădărnicie.
Fiți, trăiți, dar nu doriți…
M-am uitat la fericiți.

(Alexandru Macedonski)