Marș greu, de Camil Petrescu

— Vezi toate poeziile lui Camil Petrescu —

Comentariu: Camil Petrescu, din volumul „Ciclul morții” (1923). Scriitorul a participat la Primul Război Mondial, ca infanterist, fiind mobilizat în anul 1916. A fost rănit pe Valea Prahovei și a rămas cu deficiențe de auz. În poemul de mai jos, alunecarea spre moarte prin dezagregare este generală, afectând deopotrivă micro și macrocosmosul.

„Anti-regula amestecului elementelor primordiale și contaminarea materiei vii cu materia moartă domină un univers în plină descompunere. Semnele apocaliptice se acumulează într-un climax fără oprire: praful sec, setea, depărtarea neagră și perfidă, oboseala, țărâna lichidă, toate atacă, pe nesimțite, dislocă organismul viu și componentele naturii din ritmul și starea lor proprie. Elementele trec unele în altele, iar valurile de praf acoperă coloana de soldați care vin de niciunde și se îndreaptă spre nicăieri”, scria profesorul Laurențiu Ichim în „Reflectarea Primului Război Mondial în versurile lui Camil Petrescu”.

Marș greu

De nopți întregi luptăm din greu
Cu praful sec și setea
Cu depărtarea neagră și perfidă.
Ni-e trupul în sudoare fiert,
Și-adânc prin țărâna lichidă,
Ca printr-un vad de heleșteu,
Târâm picioarele
Istovitor,
Inert.

Și ca o caravană prin deșert,
Care se pierde sufocată
În norii de nisip rătăcitor,
Prin negura de pulbere uscată,
De-abia mai răsuflăm
Căci din greoaie valuri sure,
Care ne-apasă tot mai greu pe cască,
În nări ni s-au clocit depozite impure,
Ca rămășițe-n filtrurile vechi.
Treptat
Pe pleoape, pe obraji și pe urechi
Ni s-a cernut o mască
De catifea de praf,
Ce se coboară-adeseori
Pe ochii moi de lacrimi de urdori.

Cu toate că beșicile ne-nfig în carne ținte
Sleiți noi ducem înainte
Picior după picior,
Împleticit
Stăruitor.

Nu știm
Nici unde mergem,
Nici unde ne găsim.
Alăturea de fiecare dintre noi
La dreapta sau la stânga,
În față sau în spate,
Sunt alții,
De care ne lovim mergând,
Când ranița alăturea ne-abate.

De nopți întregi prin pulberea uscată
Și mai înecăcioasă decât fumul,
Mărșăluim spre miazăzi
Și
Cu cât mai mult înaintăm
Cu-atât mai lung e drumul.

Sleiți de sevă, sclerozați
Și sufocați de-atâta mers în turmă,
Noi ne mișcăm împinși din urmă,
Cum valurile unui rău se-mping
La vale unul pe-altul;
Și pe șoseaua grea de praf
Ne scurgem în coloană, fără șoapte,
Ca apa unui fluviu în noapte.

Înaintăm necontenit fără s-ajungem,
Deși lăsăm în urma noastră
Păduri și sate
Culcate, înecate-n întuneric.
Trudiți de-o sete arzătoare de holeric,
În noaptea fără de hotar
Mișcăm întruna,
Aproape în zadar.

Din când în când,
Când traversăm vreun pod,
Simțim pe rând,
Picioarele scăpate din năvod.
Întindem pentr-o clipă gâtul
Și iarăși ne reluăm săritul
Comun, de uriaș miriapod.

Târziu, spre-a doua zi,
Când prinde să se stîngă al nopții candelabru
Un martor ar înmărmuri:
Mulțimea adormită în coloane
Se mișcă totuși ritmic și macabru,
Ca o strigoică încăputare de organe.

Sunt zorile sau prafu-a devenit mai alb?
Ieșim cumva din haos?
Un șuierat
A descărcat magnetul
Care lega tiranic caravana.
Pentru repaos,
Coloana
S-a prăbușit în marginea șoselei,
Ca o fantoșă căreia i-ai scos scheletul.

Ca-n țintirim
Ne îngropăm,
Ne odihnim
Și fără nicio vorbă ne privim
Cu fețe descompuse de cadavre,
Schimbând surâsuri palide de javre
Domesticite, pocăite, resemnate.

Cum praful a-nceput să cadă,
Ce e părelnic abur să se vadă,
Și cum zăcem așa grămadă,
Mulțime
De brațe și picioare anonime,
În frăgezimea zorilor de rouă
Sub razele prelungi de răsărit,

Din depărtare de-ai privi,
Ți s-ar părea că-n șanțul lung a năvălit
O specie gigantică și nouă
De viermi masivi și cenușii.

Un alt semnal,
Noi tresărim
Și iar pornim.
Câțiva nu pot să se mai scoale.
Zadarnic ofițeri le dau târcoale,
Strigând la ei.
Li-s ochii albi ca scrumul
Și trebuie să-i creadă.
Rămân pe lângă șanțuri presărați.

Ca o cireadă
Care-și presară trecerea prin sat,
Nepăsătoare lepădând resturi, dovadă,
Coloana uriașă înseamnă-n urmă drumul
Cu cadavre de soldați sfârșiți ca scrumul.

(Camil Petrescu)

— Vezi toate poeziile lui Camil Petrescu —

Mergi la prima pagină

Povești, basme și povestiri pentru copii	Cele mai frumoase poezii de iarnă

Cele mai frumoase poezii de toamnă

Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)

Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai Eminescu	George Coșbuc	Lucian Blaga
George Topîrceanu	Octavian Goga	George Bacovia
Tudor Arghezi	Vasile Alecsandri	Alexandru Macedonski
Ion Luca Caragiale	Cincinat Pavelescu	Alexandru A. Philippide
Nichita Stănescu	Ion Minulescu	Marin Sorescu
Magda Isanos	Nicolae Labiș	Anton Pann
Adrian Păunescu	Geo Dumitrescu	Grigore Vieru
Ion Barbu	Otilia Cazimir	Păstorel Teodoreanu
Ion Pillat	Alexandru Vlahuță	Ștefan Augustin Doinaș
Ana Blandiana	Camil Petrescu	Dimitrie Bolintineanu

Proverbe românești explicate	Poezii de Andrei Pospai

Cele mai frumoase poezii pentru copii	Cele mai frumoase poezii dedicate mamei