— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
Comentariu: Să nu uităm că Nicolae Labiș făcea parte din Partidul Comunist Român! Nu este, însă, foarte clar dacă acest poem era parte a propagandei ori tânărul poet era un idealist naiv.
La acea vreme, în inima Transilvaniei funcționa Regiunea Auronomă Maghiară, care îngloba județele Mureș, Harghita și Covasna de azi. Nici pomeneală de „prietenele neamuri împreună”. Poemul face referire la o nuntă între români și securi, care petrec fericiți în „hanul cu mesele-n potcoavă”, adică unite. Iar din tabloul de pe perete, Gheorghe Doja, nobilul secui care a condus răscoala împotriva proprietarilor unguri de pământ din 1541, privește mulțumit. Poezia face parte din volumul „Primele iubiri” (1956).
Orație de nuntă
Bărdacele țin luna pe buze, scânteind,
Fumegă blide pline, ca țarina-n aprilie.
Nunta se-ntinde, nemaicontenind,
Până la ziuă, de vreo două zile.
Secuii cu mustățile de corn încârjoiat,
Alături de românii cu straie de lumină,
Când cupe noi iau locul acelor ce-au secat,
Mai cânta când un ceardaș și când o doină lină…
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Podeaua se frământa sub tropot de călcâi
Și cobza hohotește, pișcata de peniță.
Jucam la hanul ăsta o nuntă, cea dintâi,
Dintre un Ion și o Iță Cucoriță.
Bucatele-s gustoase, c-aici a fost belșug.
Și după zile-muncă și veselia-i bună –
Această nuntă leagă, cu brazdele de plug,
Prietenele neamuri împreună.
Umplut de cântec, hanul cu mesele-n potcoavă
Parcă-ar zbura la ceruri de-atâta chiu și-alai.
Nu-i mult de când prin geamul crăpat, în nopți cu larmă,
Cu mese-n două șiruri dușmane, îl vedeai.
Cupele mari de-aramă erau strâmbate-n pumni,
Și mesele cu țipăt prindeau să se răstoarne.
O ură grea, aprinsă de domni și de rachiu,
Lăsa spărturi în suflet și în carne.
Dar hanul plin de cântec, cu mesele-n potcoavă,
Azi zboară pân-la ceruri de-atâta chiu și cânt.
Românii și secuii, încrucișând pocale,
Beau vinul înfrățirii, dând cușma de pământ.
Cu fața-mbujorată, de joc, pe laviți lungi
Glumesc din ochi flăcăii c-o fată rușinoasă.
Parcă-au uitat bătrânii că datinile cer
Să meargă fetele devreme-acasă.
Poate se pun la cale prin semne fără grai
Nunți noi, cu voinici aprigi și mandre druște fete…
Înnegurat de chinul coroanei lui de foc,
Se luminează, Doja în perete.
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
2 răspunsuri la “Orație de nuntă, de Nicolae Labiș”
[…] Nicolae Labiș, din volumul „Albatrosul ucis”, publicat postum, în 1966. Poezia a fost scrisă la 3 […]
[…] (Nicolae Labiş) […]