Categorii
Eminescu

Despărțire, de Mihai Eminescu

Despărțire, de Mihai Eminescu

— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —

Comentariu: Mihai Eminescu, din volumul „Poesii” (1884). Aici, poetul face o paralelă între fragilitatea iubirii și efemeritatea vieții și a gloriei: „Și când se va întoarce pământul în pământ, / Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?”. Eul liric își pansează rănile unei despărțiri dureroase printr-o analiză cinică, pe motivul vieții trecătoare și al morții iminente: dragostea e un moft de moment, iar înamorații nu înțeleg decât clipa, ignorând tabloul complet al vieții. Tudor Arghezi a avut, la rândul lui, o „Despărțire”.

Despărțire

Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aș cere doar pe tine, dar nu mai ești a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălai,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai.

La ce simțirea crudă a stinsului noroc
Să nu se sting-asemeni, ci-n veci să stea pe loc?
Tot alte unde-i sună aceluiași pârău:
La ce statornicia părerilor de rău,
Când prin această lume să trecem ne e scris
Ca visul unei umbre și umbra unui vis?
La ce de-acu-nainte tu grija mea s-o porți?
La ce să măsuri anii ce zboară peste morți?
Tot una-i dacă astăzi sau mâine o să mor,
Când voi să-mi piară urma în mintea tuturor,
Când voi să uiți norocul visat de amândoi.
Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi,
Să fie neagră umbra în care-om fi pierit,
Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit,
Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți –
Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți?
Cu fața spre părete mă lasă prin străini,
Să-nghețe sub pleoape a ochilor lumini,
Și când se va întoarce pământul în pământ,
Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerși-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aș vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi – de vor – m-arunce în margine de drum…
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsare-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi țărânii și inima-mi la vânt…

Ci tu rămâi în floare ca luna lui April,
Cu ochii mari și umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât ești de copilă să-ntinerești mereu,
Și nu mai știi de mine, că nu m-oi ști nici eu.

(Mihai Eminescu)

— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Despărțire, de Mihai Eminescu”

[…] Un mic comentariu: Tudor Arghezi, din volumul „Cuvinte potrivite” (1927). Avem de-a face cu o despărțire – cum altfel? – dureroasă. Bătaia ornicului este cea care ține tempoul. Timpul este când încremenit, când într-o curgere impacabilă. Plaja semantică a poemului conține reperele acestei iminente rupturi: „gara cenușie”, „casă părăsită”, „rază frântă”, „jalea noastră”. Mihai Eminescu a avut, la rândul lui, o „Despărțire”. […]