
— Vezi toate poeziile lui Ștefan Augustin Doinaș —
Ștefan Augustin Doinaș, un poem din 1970. Intereseant este că, în 1944, Ștefan Popa (acesta este numele real al poetului) l-a avut profesor pe Lucian Blaga, la facultatea de Litere și Filosofie a Universității clujene, care se mutase la Sibiu după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicție maghiară.
Oracol mut
Da: scoica moartă, peșteră adâncă
răsună ca o inimă. Dar ce-i
maimuțăritul glas născut din stâncă,
sau zvonul din cochilii, pentru cei
ce vor să prindă pulsul fără nume,
mereu egal și-ascuns în sfera lui
ca-n sacra răsuflare-a unor Mume ?
Ecoul e prezența nimănui.
La fel – pentru cuvinte. Voci de noapte,
cei mari, cei duși nu ne-au lăsat decât
tarâțele rostirii, biete șoapte
ce ni se-mpotmolesc solzoase-n gât.
Ah, unde-i duhul lor de spada trează?
Din colbul sunetelor moarte, – cum
mai poate să se scoale marea Frază?
Oracolul e mut și scuipă scrum.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
— Vezi toate poeziile lui Ștefan Augustin Doinaș —
Un răspuns la “Oracol mut, de Ștefan Augustin Doinaș”
[…] Ștefan Augustin Doinaș, din volumul „Psalmi” (1997). Aici avem de-a face cu o reacție alergică față de […]