Categorii
Respect pentru poezie

Domnişoara Hus, de Ion Barbu

Domnişoara Hus, de Ion Barbu

— Vezi toate poeziile lui Ion Barbu —

Ion Barbu, un poem inspirat de romanul „Craii de Curtea-Veche”, scris de Mateiu Caragiale. „În Cișmigiul de acum nouă ani se putea vedea o schimnică întunecată înșirând pe patru bănci la rând o stranie tarabă de smochine. Hula copiilor n-o tulbura din treabă. Vederea mea însă o scotea din minți: ulcele cu blesteme săreau după mine. Eu am botezat-o astfel. Însăși seara o vărsase din veacul fanariot”, scria, în 1929, Ion Barbu, în „Ultima oră”, într-un articol în care prea-mărea romanul lui Mateiu Caragiale. Dar hai să înțelegem și mai bine ce e cu acest poem. Iată ce spunea Eugen Lovinescu: „Strania domnișoara Hus, cu fantasticul ei descântec de nebună, de originalitate de expresie, este de o vigoare de notație și putere coloristică indiscutabile”. Poezia a fost inclusă în volumul „Isarlîk”.

Domnişoara Hus

Surorii noastre mai mari,
Roabe aceleiași Zodii,
Prea-turburatei Pena Corcodușa.

a) Ceas de seară
b) Prezentare
c) Vaduri și alaiuri
d) Cuvinte de îmbărbătare
e) Aur netemporal
f) Chemarea mosorului.

a)
Cheagul alb, lăsat din seară,
Dintre limpezimi crescut,
Cu aripa ca un scut
Abia dus la subțioara,
Cel cu plisc întors de ceară roșie,
Încovrigat,
Peste inimi
Către seară
Atârnat:
Chipul coabe,
S-a-îmbuibat în seara grasă
Ca-ntr-o baniță a cu boabe
Și-a sburat.

S-a-îmbuibat
Și s-a dus
Ceasul rău,
Ceasul tău, Domniță Hus!

b)
Este – Domnișoara Hus
(Carnaksi, Masalá!)
Cu picioare ca pe fus,
Largi șalvari
Undeva.

Pentru ea cinci feciori
Pricopsiți (ah! beizadele),
Au tăiat alți cinci feciori
Ce-i făceau la bezele.
Și-au danțat cinci feciori
Pricopsiti, la ștreangul furcii;
Ea danța
Acaná
Cu muscalii și cu turcii:

Pași agale
Cu pașale
Pași bătuți
Cu arnăuți,
Sprinteni, spornici,
Cu polcovnici
De tot sprinteni
De tot sus
De strigau, pierduți, ibovnici:
– Isalá, Domniță Hus!

c)
S-a-îmbuibat
Și s-a dus
Ceasul rău,
Ceasul tău, Domniță Hus!
Svelt acum,
Taie-ți drum…

– Undă, undelemn călâi,
Vântul lunecă, înmoaie.
– Haide, saltă-ți din călcâi
– Pintenii, toți câinii droaie,

Și la drum, pe uliți mici,
Lângă gropi, printre căsoaie,
Când prin ghimpi, când prin urzici,
Iederă de zdrențe, soaie,

Mână tot către Apus!
El te schimbă-în humă verde
El milos de lin și-a pus
Mâna-i verde
Să-ți desmierde
Și grumajii tăi umflați
(Ce șerpi tari, cocliți de bale,
Mai cocliți ca șerpii frați
Din fântâni municipale)

Și picioarele în coji,
Numai noduri, numai dâre,
Unde ani și ger, răboj
Încrustară: cu satâre!

d)
Sună noaptea, fund de tuci.
Tu ajungi, încaleci zidul,
Scoți din traistă trei lăptuci,
Pâinea oacheșă, ca blidul.

Peste mlăștini somnul spulberi.
Duhul mlăștinii adie,
Un oraș se-îngroapă-în pulberi
Depărtat, ca de hârtie.

– Și tu plângi că Cel-de-sus
N-are grijă de sărace,
Că ți-e trupul frânt, răpus:
Nu e nimeni să-l îmbrace,

Lacrimi mari îți prind de gât
Lungi zorzoane de nebună.
Lasă, nu mai plânge-atât,
Șterge-ți ochii, te îmbună,

Uite colo: stele ies
Ca vărsatul și pojarul
În răsad aprins și des
Înțesat e Pălimarul;

Uite, cerul a mișcat
Plecăciuni îți face ție.
Fruntea Cerul ți-a-închinat
Amețit, ca de beție;

Cercuiții – ochii tăi –
Gem ca pietre-în tăvăluge!
Pe când guri de gol, în Văi
Înstelate, sus, îi suge.

e)
Hăt la cel
Vânăt cer
Împăcat la sori de ger,
Unde visul lumii ninge,
Unde sparge și se stinge,
Sub târzii vegheri de smalț,
Orice salt îndrăznit:

Falsă minge
Ori sec fulger
De hanger
Repezit;

– Prin Târziu și Înalt
– În plictisul și căscatul lung al râpelor de smalt
– Hai în sbor de șoarec sur,
La ăl ciur
Des si rar
Clătinat la râul nopții
De Țiganul Aurar,
Ciuruitul prapur sur
Ce-în azur străvechi întinge
Îngălatul de azur:
Rupta lumilor meninge!

Pân’la el,
Ușurel
Pe arc tors fără cusur
Îndoiește și întinde
Sborul tău de șoarec sur…

Și cu pumnul dus mosor
Pân’ la sita din tărie,
Treieră suierator
Spart descântec din fetie!

f)
Buhuhu la luna șuie,
Pe gutuie să mi-l suie,
Ori de-o fi pe rodie:
Buhuhu la Zodie;

Uhu Scorpiei surate,
Să-l întoarcă de-a-îndărate,
Să nu-i rupă vrun picior
Câine ori Săgetător!

– Ai văzut? Muri o stea.
– Ca o smieură mustea;

Stea turtită, – în hăuri suptă,
Adu-mi-l pe-o coadă ruptă,
Ruptă și de lingură,
Să colinde singură,
Toate vămile pustii
Unde fierb, la pirostrii,

În ceaun cu apă vie,
Nărăviții la curvie;

În zemi acre și amare
Câti au râs de fată mare;

În grăsime și colastră,
Câți smintiră vreo nevastă.

Buhuhu, uhu, de zor
Și-înc-o dată, prin mosor,
Doar i-o da mai mult îndemn
Coadei lingurii de lemn
(Lemn de leac)
Doar l-o-întoarce berbeleac
Doar l-o duce vălătuc
Pe ibovnicul uituc!

Fluturai la vânt făină,
Sloată se porni, haină;

Aruncai și cu pîsat,
Pâclă deasă s-a lăsat;
Presărai atunci mălai,
Și tot cerul îI spălai,
Doar pe plai
Cât un scai
Mai juca un nour mic,
Sgriburit și de nimic;

Luai din sân tărâțe coapte!
Și tot norul, jos, în noapte,
Ca o gâlcă obrinti,
În tărână se trânti,
Înflori, crăpă în sapte
Nori la fel:

De sub nori și câmpuri – El
Subțirel
Văruit în alb de lapte,

Strigoi,
Rupt din veacul de apoi,
Vrej de șoapte,
Din bici ud și din țăpoi
Hăituit de Miaza Noapte.

(Ion Barbu)

— Vezi toate poeziile lui Ion Barbu —

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

Un răspuns la “Domnişoara Hus, de Ion Barbu”

[…] Ion Barbu nu a cochetat cu poezia populară, ci a speculat stratul balcanic al câmpiei dunărene. Muzele sale au fost mahalalele bucureștene și folclorul urban al lui Anton Pann. Culoarea locală a acestui poem este obținută din turcisme și notații de o originalitate rară. George Călinescu spunea că „în ciclul Isarlâk, Ion Barbu exersează balcanismul, luându-și ca linie de conduită poezia bufonă a lui Anton Pann”. Altfel, Isarlâk este o așezare imaginară, un port, un fel de substituent al cetății Mecca („alba Isarlâk”). […]