Categorii
Respect pentru poezie

Ştefăniţă domnul, de Dimitrie Bolintineanu

Ştefăniţă domnul, de Dimitrie Bolintineanu

— Vezi toate poeziile lui Dimitrie Bolintineanu —

Dimitrie Bolintineanu, un poem din volumul „Legende istorice”. Nicolae Milescu Spătaru a fost unul dintre marii cărturari ai secolului al XVII-lea. Țarul rus l-a trimis ca sol la împăratul Chinei. Se spune că a fost primul român care a ajuns la „Marele zid”.

Legenda mai spune că unul dintre domnitorii Moldovei,  Iliaş Alexandru, i-ar fi crestat nasul pentru trădare. În poemul de mai jos, inspirat de Ion Neculce, Dimitrie Bolintineanu îl indică – în mod eronat – pe Ștefăniță (spuranumit Papură-Vodă) drept cel care ar fi ordonat tăierea nasului spătarului Milescu.

Ştefăniţă domnul

Ştefăniţă domnul pe Milescu cheamă,
Cu aceste vorbe el îi cere seamă:
– „Tu erai de ţară preste tot gonit:
Din uitarea lumii eu te-am dezvălit.
Eu ţi-am dat avere, cinste şi mărire
Şi, mai mult ca toate, chiar a mea iubire.
Dar cînd al meu suflet ţi se deschidea
Cugetai în sine-ţi răsturnarea mea!
Tronul dar să fie ţarină-arzătoare
Unde vestejeşte a credinţei floare?
Spre-a avea prieteni tronul e prea sus,
Şi-ntre domni cu robii cerul ură-a pus.
Tu ai scris o carte leşilor să vie
Să coprinză ţara şi a mea domnie.
Fiecine poate tronul a dori
Daca simte dorul a o ferici;
Dar loveşte-n faţă, căci un tron se naşte
Printr-o mişelie, piere, vestejeşte,
Însă tu, sărmane, n-ai făcut cum eşti!
Apărai coroana-mi ca să o zdrobeşti!”
– „Doamne, n-am scris carte leşilor să vie;
De va fi aceasta, să mă pierzi c-urgie!”
Domnu-arată cartea. El s-a spăimîntat.
– „Vînzător, nu meriţi spre a fi tăiat!”
Zice şi se-ntoarce la calău ce-aşteaptă:
– „Să-i răteze nasul despre partea dreaptă!
Însuşi cu hangeru-mi pentru că-i boier!”
Nasul lui s-abate sub tăiosul fier.
Ştefăniţă doamne! d-ai veni tu iară
Cîte nasuri încă n-ar cădea în ţară?

(Dimitrie Bolintineanu)

— Vezi toate poeziile lui Dimitrie Bolintineanu —

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

Un răspuns la “Ştefăniţă domnul, de Dimitrie Bolintineanu”

[…] Dimitrie Bolintineanu, din volumul „Basme” (1858). Aici, Făt-Frumos se învoiește cu moartea să-i găsească marea dragoste, promițându-i că, apoi, e gata să moară. Zis și făcut, numai că, după ce se îndrăgostește, Făt-Frumos vrea să trăiască în continuare. Mihai Eminescu îl are și el, pe „Făt-Frumos din tei”. Doar că în versiunea „Luceafărului”, lucrurile se petrec un puc altfel… […]