Categorii
Respect pentru poezie

Nevasta mincinoasă, de Miron Radu Paraschivescu

Nevasta mincinoasă, de Miron Radu Paraschivescu

— Vezi toate poeziile lui Miron Radu Paraschivescu —

În anul 1936, fasciștii îl împușcau, lângă Cordoba, pe Federico Garcia Lorca, „privighetoarea Spaniei”, cum i se spusese. Poezia de față este o prelucrare a poemului „La casada infidel” de Lorca, într-o formă de-a dreptul liberă, făcută de Miron Radu Paraschivescu. Din volumul „Cântece țigănești” (1943).

Nevasta mincinoasă

„Y que yo me la lleve al rio
Creyendo que era mozuela
Pero tenia marido”
(Federico García Lorca – La casada infiel)

(„Şi eu care-am dus-o la râu
Crezând că era fată mare,
Când colo avea bărbat.”)
Federico García Lorca – Nevasta necredincioasă

Credeam că e fată mare,
când am dus-o pe cărare;
da’ şi eu – ce minte proastă! –
n-am bunghit că e nevastă.

O fi fost ea ca zambila,
dar mersei mai mult cu sila.

Şi pe urmă n-aş mai spune…
Era noaptea de tăciune,
felinarele s-au stins,
licuricii s-au aprins.

Într-un colţ, când făcea fâţe,
îi scap mâna pe la ţâţe,
şi treceau prin ea fiori
ca miresmele prin flori.

Poci să nu pici în ispită,
mândră cum era gătită?
Că rochia îi strălucea
de să bagi briceagu-n ea.

Era noaptea de tăciune,
pomii nalţi, din altă lume,
şi se-auzea prin vâlcele
cum urlă câinii la stele.

Trecurăm şi peste iaz,
am mai sărit un pârleaz
şi-am culcat-o-ntr-o grădină
lâng-un pom, la rădăcină.

Mi-am scos de la gât cravata,
şi-a lepădat rochia, fata.
Scot cuţitul din curea,
ea, cămaşa cu dantea.

Nici crinul, pe ochii mei!
n-are piele ca a ei;
nici un diamant de-ar fi,
ca ea tot n-ar străluci.

Şoldurile ei, prin deşte
îmi scăpau, să zici că-i peşte;
şolduri mici, de fată mare,
când de foc, când de răcoare.

De când mama m-a făcut,
aşa drum n-am mai bătut;
călăream pe luna plină,
trupul ei de ciută lină.

D-apoi cum m-a dezmierdat,
poci să spui, când eşti bărbat?
că doară n-oi fi candriu
nicio taină să nu ţiu!

Iubită şi sărutată,
plină de ţărână toată,
am purtat-o binişor,
pân-acasă, sub pridvor.

Dimineaţa, pe răcoare,
avea-n ochi mărgăritare.

Eu, ca un ţigan ce sunt,
am obraz şi am cuvânt.

Dar pe cinste i-am făcut
o cutie de cusut;
şi dintr-ale mai frumoase:
galbină, şi de mătase.

Da’ nu m-am îndrăgostit,
numai unde m-a minţit:

Muiere de om cu stare,
zicea că e fată mare
când am dus-o pe cărare.

(Miron Radu Paraschivescu)

— Vezi toate poeziile lui Miron Radu Paraschivescu —

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Nevasta mincinoasă, de Miron Radu Paraschivescu”