
— Vezi toate poeziile lui Miron Radu Paraschivescu —
În anul 1936, fasciștii îl împușcau, lângă Cordoba, pe Federico Garcia Lorca, „privighetoarea Spaniei”, cum i se spusese. Poezia de față este o prelucrare a poemului „La casada infidel” de Lorca, într-o formă de-a dreptul liberă, făcută de Miron Radu Paraschivescu. Din volumul „Cântece țigănești” (1943).
Nevasta mincinoasă
„Y que yo me la lleve al rio
Creyendo que era mozuela
Pero tenia marido”
(Federico García Lorca – La casada infiel)
(„Şi eu care-am dus-o la râu
Crezând că era fată mare,
Când colo avea bărbat.”)
Federico García Lorca – Nevasta necredincioasă
Credeam că e fată mare,
când am dus-o pe cărare;
da’ şi eu – ce minte proastă! –
n-am bunghit că e nevastă.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
O fi fost ea ca zambila,
dar mersei mai mult cu sila.
Şi pe urmă n-aş mai spune…
Era noaptea de tăciune,
felinarele s-au stins,
licuricii s-au aprins.
Într-un colţ, când făcea fâţe,
îi scap mâna pe la ţâţe,
şi treceau prin ea fiori
ca miresmele prin flori.
Poci să nu pici în ispită,
mândră cum era gătită?
Că rochia îi strălucea
de să bagi briceagu-n ea.
Era noaptea de tăciune,
pomii nalţi, din altă lume,
şi se-auzea prin vâlcele
cum urlă câinii la stele.
Trecurăm şi peste iaz,
am mai sărit un pârleaz
şi-am culcat-o-ntr-o grădină
lâng-un pom, la rădăcină.
Mi-am scos de la gât cravata,
şi-a lepădat rochia, fata.
Scot cuţitul din curea,
ea, cămaşa cu dantea.
Nici crinul, pe ochii mei!
n-are piele ca a ei;
nici un diamant de-ar fi,
ca ea tot n-ar străluci.
Şoldurile ei, prin deşte
îmi scăpau, să zici că-i peşte;
şolduri mici, de fată mare,
când de foc, când de răcoare.
De când mama m-a făcut,
aşa drum n-am mai bătut;
călăream pe luna plină,
trupul ei de ciută lină.
D-apoi cum m-a dezmierdat,
poci să spui, când eşti bărbat?
că doară n-oi fi candriu
nicio taină să nu ţiu!
Iubită şi sărutată,
plină de ţărână toată,
am purtat-o binişor,
pân-acasă, sub pridvor.
Dimineaţa, pe răcoare,
avea-n ochi mărgăritare.
Eu, ca un ţigan ce sunt,
am obraz şi am cuvânt.
Dar pe cinste i-am făcut
o cutie de cusut;
şi dintr-ale mai frumoase:
galbină, şi de mătase.
Da’ nu m-am îndrăgostit,
numai unde m-a minţit:
Muiere de om cu stare,
zicea că e fată mare
când am dus-o pe cărare.
— Vezi toate poeziile lui Miron Radu Paraschivescu —
2 răspunsuri la “Nevasta mincinoasă, de Miron Radu Paraschivescu”
[…] Miron Radu Paraschivescu, din „Cântece țigănești”. Interesant este că Mateiu Ion Caragiale (nimeni altul decât fiul marelui I.L. Caragiale) a fost cel care a strâns aceste cântece și le-a publicat, într-o broșurică, în anul 1943. […]
[…] (Miron Radu Paraschivescu) […]