Categorii
Respect pentru poezie

Doar așa să alergi, de Geo Dumitrescu

Doar așa să alergi, de Geo Dumitrescu

— Vezi toate poeziile lui Geo Dumitrescu —

Geo Dumitrescu, din volumul „Aventuri lirice” (1963). Un poem deosebit, plin de înțelesuri și metafore extraordinare: „tâlcul plecării e întoarcerea”, „igrasia galbenă a singurătății”, „pingeaua subțire a vieții” etc.

Doar așa să alergi

Nu numai din amintiri am adunat
învățătura mea cea mai adâncă. Dar mai ales
ele-mi strigă mereu nepieritoarea povață:
– Aleargă, aleargă! Nu te opri! – Iată legea! –
Stagnarea e moarte! Aleargă! Aleargă! –
Dar să știi să alergi, să știi unde și cum,
nu orbește s-alergi, nu razna
ca sărmanii scăpătați la minte –
să n-alergi cu ochii logodiți, buimac,
pe bărăganele vieții, pe bărăganele cerului…
Către mâine s-alergi, mereu, adânc înainte,
să alergi înapoi, prin pădurea de fum,
prin pădurea deasă de fum a timpului ars,
a veacurilor,
ca să știi cine ești, că să-ți afli orbita,
ca să știi ce va fi, încotro
se îndreaptă apele vremii…

Doar așa să alergi – timpul
să nu-l fereci în tine, să nu-l oprești:
ținând de mână ziua de ieri și ziua de mâine,
aleargă, aleargă, lăsând să fulgere-n tine
scânteia de contact a înaltei tensiuni
ce vine din străvechile, năpraznicele turbine
ale haosului, spre a ilumina,
până departe, în nevăzutul zării,
nesfârșita caravană a oamenilor…

Să alergi în linia-ntâi, unde scapără
scările frunților – frunțile să le vezi, să le-auzi
șiroind de gânduri, ca stâncile bătute
de apa spumegândă a cascadelor.
Să alergi înapoi spre umilul bordei de pământ,
unde, nebănuite, fierb arzând
marile magme fecunde ale adâncurilor,
unde, necontenit, clocotind cu liniștită putere,
matca revarsă pe maluri
cristale, cristale, sarea pământului,
unde oameni ieșiți pe jumătate din pământ,
ridicați din genunchi,
întind grăbiți mâinile către lumină…
Aceste mâini să le prinzi cu a ta,
să le fii călăuza și treaptă…
Doar așa să alergi, mereu – lumina
să n-o-ntârzii în tine, să n-o oprești.
Ținând de mână pe cei din față, pe cei din urmă,
o punte să legi între oameni spre înălțimi.

Aleargă, aleargă, între cer și pământ –
dar nu zăbovi niciodată prea mult
la nici un capăt al drumului, ispitit
de îmbietoare priveliști – nicicând să nu uiți:
tâlcul plecării e întoarcerea!
Mână-ți funicularul corect, conștiincios,
după itinerarii stricte, neînduplecate,
ca mersul stelelor. Mână-l cu toată iuțeala,
dar niciodata, pentru nimic in lume,
cârma ta din mână să n-o dai!
Să alergi spre cer,
în răspântiile neumblatei jungle ostile,
și să-i strigi în obrazul albastru
că omul e mai puternic, ca Pământul
e steaua stelelor, stăpâna luminii.
Să alergi apoi pe pământ, să te-ntorci
pe scoarța lui caldă, maternă,
plin de mândrie să te-ntorci, plin de neliniște,
și să-i spui mereu la ureche
cât e de mic și plăpând în marele haos
(un bob de mazăre) și să-i spui câtă nevoie are,
ce imensă, hotărâtoare nevoie,
de toate mințile și brațele lui,
de toate puterile risipite zadarnic…

Să alergi mereu între tine și oameni.
Să te duci spre ei, cu mâinile-ntinse,
cu umbrela îndoielii închisă,
vâslind ușor către insula inimii lor…
Să te-ntorci dintre ei ostenit, încărcat,
plin de pulbere albă, ca și cum ai veni de la moară…
Să te duci spre ei risipitor, cu fagurii plini –
să te-ntorci avar, cu o inimă-n plus,
măcar cu o inimă-n plus.

Limpede să te duci spre ei, străveziu,
ca o rază răzbătătoare,
să te-ntorci dens, stufos, amețit –
și-ntotdeauna să iei câte unul cu tine,
astfel că, ținându-l în brațe, să-l încălzești
până când vei vedea că încolțește.
Și mereu să te-ntorci la ei, fugind
de igrasia galbenă a singurățății,
după legea glorioasei aritmetici a puterii umane:
1 și cu 1 fac 11…
Și mereu să te-ntorci la tine, lăsând departe
larma de târg, viscerală, a zilnicăriei mărunte,
ce astupă urechile sufletului –
și mereu să alergi de la tine la ei
într-o neîntreruptă mișcare de pendul ce măsoară
umbletul fierbinte al vieții, treptele desăvârșirii!

Doar așa să alergi – virtutea
să n-o-ngropi în tine, lacom, să n-o ascunzi,
ci-nflorită s-o-ntorci, cu prisos, printre oameni.
Iar ei, zărindu-te,
ușor vor pricepe, ascultându-ți pașii,
respirându-ți ca pe o floare fulgerătoarele urme,
ușor vor pricepe că esti unul de-al lor,
și, poate, într-un îndemn de dragoste și mândrie,
te vor porecli om, frate, înaintaș…

Aleargă, aleargă, nu te opri – iată legea!
Stagnarea e moarte! Aleargă, aleargă
între mâine și ieri, înainte-înapoi,
între cer și pământ, între tine și oameni…
Aleargă, aleargă,
ca o piatră curată, ce curge de-a dura
în viul apelor, neputând prinde muschi.
Aleargă până când vei toci
pingeaua subțire a vieții,
până ce-ți vei toci picioarele, trupul –
până la glezne, până la genunchi, până la brâu,
până la inimă, până la frunte — ea
nu se va toci niciodată!: dacă sunt
brazde, dungi, înauntru, pe scoarța cenusie,
ele trebuie să apară și pe frunte,
astfel ca, aplecând-o ușor
pe inimile oamenilor, semnele ei
să le lași întipărite adânc
ca o pecete nepieritoare. Prin ea,
să alergi, să alergi mai departe, mereu,
în oameni, în amintirea, în gândurile lor,
în mișcarea fără astâmpar a mâinilor, a minților,
zburând mereu, odată cu vorba
care le vine cel mai des pe buze
și care păstrează întotdeauna mai bine
urma fugară a timpului…
În ei să alergi mai departe, în oameni,
în vorbele lor, ca o undă ușoară,
ca un vânt plin de șoapte,
ca o liniștită, statornică bătaie de ceasornic,
măsurând umbletul fierbinte al vieții, treptele
desavârșirii…

…mai departe, mai departe, în oameni, în vreme,
necontenit, ca o undă ușoară,
ca un ecou, colindând, ca un fir de trandafir,
tare ca piatra, iute ca săgeata…

(Geo Dumitrescu)

— Vezi toate poeziile lui Geo Dumitrescu —

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Doar așa să alergi, de Geo Dumitrescu”

[…] Geo Dumitrescu, din volumul „Jurnal de campanie” (1974). Aici, streașina îi aparține „Celui-din-Amănunt”, făuritorul lumii dintre paranteze, „cât pe-aci de transparente”. Iar ea nu face altceva decât să ne obtureze adevărul și să ne arunce în dogme fără discriminare: „nepoți, nerude, nedușmani”… […]