— Vezi toate poeziile lui Geo Dumitrescu —
Geo Dumitrescu, din volumul „Libertatea de a trage cu pușca” (1946).
Poem final
Astăzi, mâine, sau poate niciodată
o să-mi arunc ancora la malul cerului…
Ce poate să însemne asta pentru tine, iubito, pentru carnea ta,
dar va fi oare pentru mine dezlegarea misterului?
Astăzi, mâine, după fiecare sărut,
purtăm pe buze același semn de întrebare;
în fiecare clipă îți aduc sufletul în palme
și hoitul important în spinare.
Pentru fiecare primăvară pierdută,
pentru fiecare somn al frunții,
îmi ciocănești cu deget de zaraf în stânga pieptului,
unde mi se bat în capete munții.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Odată o să-mi ceri mai mult: să-ți vând versul,
să te las să-mi asculți sângele cum sună,
să te las să-ți speli mâinile în apele sufletului
sau cine știe ce-ai să-mi mai ceri, fecioară nebună…
Astăzi, mâine, sau poate niciodată
îmi voi încheia cu ultimul vers cartea.
Dar n-o să ne putem iubi atâta, draga mea,
e mult prea târziu până vine moartea!…
— Vezi toate poeziile lui Geo Dumitrescu —
2 răspunsuri la “Poem final, de Geo Dumitrescu”
[…] Geo Dumitrescu, un poem cerebral din volumul „Nevoia de cercuri” (1966). […]
[…] (Geo Dumitrescu) […]