
— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —
Mihai Eminescu, din volumul „Poesii”, publicat în 1884, când poetul era plecat în străinătate, „căci era prea impersonal și nepăsător de soarta lucrărilor sale”, după cum scria Titu Maiorescu în prefață.
Ce te legeni codrule
(în formă populară)
– Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?
– De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea crește
Și frunzișul mi-l rărește.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreții mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Și de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Și norocul meu cu ele.
Și se duc pe rând pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Și se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Și mă lasă pustiit,
Veștejit și amorțit –
Și cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —
2 răspunsuri la “Ce te legeni codrule, de Mihai Eminescu”
[…] Mihai Eminescu, un poem frumos din anul 1879. A fost inclus în celebrul volum „Poesii”, publicat în 1884, la inițiativa lui Titu Maiorescu, […]
[…] (Mihai Eminescu) […]