Categorii
Respect pentru poezie

Un om, de Octavian Goga

Un om, de Octavian Goga

— Vezi toate poeziile lui Octavian Goga —

Octavian Goga, din volumul „Ne cheamă pământul”, 1909. Poemul a fost publicat, inițial, în revista „Viaţa Românească”, la 1 martie 1907.

Un om

Rămas bun, biete mâni de trudă,
Atâta vreme-mpovărate,
Ce staţi pe pieptul slab acuma
Întâia dată-ncrucișate.
Ostaș al sfintei munci depline,
De-acum pământul te așteaptă,
La judecata cea din urmă
Tu vei găsi socoată dreaptă!

Cinstită slugă credincioasă,
Voi odihni a tale moaște,
Doar glia neagră și mănoasă
Atât de bine te cunoaște…
Închișii ochi n-or să mai știe,
Şi nu s-or tulbura de jale
Când cai străini vor paște iarba
De pe movila gropii tale.

Azi nu mai e îngust bordeiul
Să-ncapă jalea ta amară,
Din iconiţa ta, Preasfânta
Te vede cea din urmă sară…
La cap un muc de lumânare
Învie-ncet și dă să moară,
Asemeni visurilor tale
În sufletul de-odinioară!

Numai o babă milostivă
Îţi străjuie la căpătâie,
Şi pe cărbunii din jertfelnic
Așază boabe de tămâie.
De pe blidar un biet opaiţ
Își joacă para tulburată
Pe faţa strânsă subt bărbie
C-o legătură-mprumutată.

Încet s-apropie de tine
Şi-ţi pune-un ban în mâna slabă,
Îi tremură durerea-n gene
Şi-ncepe-a plânge, biata babă…
Îi fură tânguirea vântul
Ce bate-n drumul lui fereastra:
„Vai de norocul tău, vecine,
De ce-ai mai fost pe lumea asta?…“

S-abat în mintea ei bătrână
Frânturi din rostul tău pe lume,
Cum doi băieţi ţi-s slugi, departe,
Şi nu le-ai mai știut de nume.
Din trei feciori ce-aveai, războiul
Ţi l-a-ngropat pe cel mai mare,
O fată-i moartă de rușine,
Nevasta ta – de supărare.

Se zbate-n sfeșnic lumânarea
Şi moare-n stingere domoală,
A adormit în lacrimi baba,
Şi capul i-a căzut în poală…
Prin geamul spart clipește luna,
O clipă numai se arată,
Şi-n perna ei de nori ș-ascunde
În pripă faţa ruinată…

Un popă-n grabnice tropare
Te va petrece dimineaţă,
Şi poate nimeni nu va plânge
Plecarea asta din viaţă…
De lângă șură, răzimată,
Te va privi muncita sapă,
De-ar ști vorbi surata bună,
Amar te-ar prohodi la groapă:

„O viaţă-ntreag-am fost tovarăși,
În ploi și-n àrșiţă de soare,
De truda palmei tale aspre
Eu m-am făcut strălucitoare.
Sclipirea mea spune rușinea
Şi jalea care mă purta:
M-ai frânt de glia tuturora,
Dar n-am săpat moșia ta!“

(Octavian Goga)

— Vezi toate poeziile lui Octavian Goga —

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Un om, de Octavian Goga”

[…] Octavian Goga, din volumul Poezii (1905). „Poeții mari, întrei ei și Goga, se cere să fie tratați, cu privire la opera lor, ca niște pereți vechi, peste care s-au suprapus zugrăveli variate. Nu se știe niciodată dacă sub noua zugrăveală nu se găsește una mai veche, mai de preț”, spunea Mihai Beniuc. […]