– Vezi tot serialul: Incredibila tinerețe a lui Brâncuși –
Așadar, în 1894, conducerea „Școlii de Arte și Meserii” din Craiova îi încredințează lui Brâncuși meșteșugul lemnului, “tâmplăriei fine de mobilă”. Era o ramură a tâmplăriei la mare căutare în epocă. Tânăra clasă a burgheziei își dorea mese grele, scaune, tronuri și dormitoare monumentale.
În primul an, Brâncuși muncește la scheletele de lemn ale fotoliilor à la Voltaire – adevărate paturi pe picioare – sau à la Giulio II, cu brațe rezemătoare.
Noii îmbogățiți doreau să copieze luxul din străinătate. Pentru tapițeria acestui gen de mobilier așa-zis de artă – altfel, de un gust cu totul îndoielnic – i se alătură doi maeștri veniți din Viena: Jurende și Ratz.
Avea note mici la Sculptură!
Culmea, la acea vreme, notele lui Brâncuși la sculptură erau sub 7 (din 10)! La celelalte materii avea, însă, numai peste 8.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Cei doi austrieci, aduși pe bani grei de la Viena, nu contenesc în a povesti despre măreția monumentelor europene. În inima lui Costache se aprinde, încet, dar sigur, un foc care nu se va mai stinge niciodată.
În discuțiile cu cei doi, află că nu are nevoie de prea mulți bani pentru a ajunge, cu vaporul, pe Dunăre, la Viena. Ba, mai mult, Ritz îl îndeamnă să se ducă într-o călătorie, să vadă “minunile”, și îi scrie pe un cartonaș o adresă și numele unei persoane de contact la care Brâncuși și-ar putea găsi de muncă.
Costache nu stă mult pe gânduri. La câteva zile, își cumpără un bilet de trecere valabil 30 de zile și, într-o seară, pleacă pur și simplu la Turnu Severin. A doua zi, pe la prânz, Brâncuși trecea Cazanele Dunării, a căror frumusețe îl vor bântui întreaga viață. În Belgrad n-a avut voie să coboare, și nici la Budapesta. Dar ce mai conta? După ce dorme două nopți cu capul pe rucsac, ajunge, în sfârșit, la Viena.
Capitala Austriei îl lasă, la propriu, cu gura căscată. Se plimbă ore în șir admirând catedralele și celelalte splendorile arhitecturale. Are scris pe un carnețel doar “danke-schon”, despre care i s-a spus că ar deschide toate porțile.
Brâncuși mai are în portofel doar doi fiorinți. Dar și cartonașul cu adresa persoanei recomandate, la Craiova, de Ritz. Pentru că mâna de lucru străină era mult mai ieftină decât cea indigenă, Brâncuși își găsește imediat de muncă într-un atelier mare de mobile.
Renunță după doar câteva zile și se întovărășește cu câțiva români transilvăneni, sculptori, care îl iau sub aripa lor.
Dat afară din muzeu de gardieni
La două săptămâni de la “debarcare”, Costache pășește în Muzeul de Artă Antică din Viena. “Am ieșit de acolo ostenit, cu oasele capului înmuiate, amețit, cu mintea zăpăcită, făcută zdreanță. Dar asta după multe ore, și numai după ce gardienii m-au împins afară, pentru că ora închiderii sunase”, avea să povestească Brâncuși mai târziu.
Zilele trec, iar Costache se desfată cu mâncare caldă și bere rece sub boltele de verdeață iluminate cu “electricitate”, o altă minune nouă pentru el.
Cu „țugu”, înapoi la Craiova
Dar permisul de trecere a frontierei e pe cale să expire. Brâncuși hotărește, cu părere de rău, să se întoarcă acasă, dar de data aceasta cu “țugu”, cum ziceau transilvănenii la tren. Mai are 15 fiorinți la el, care îi ajung să cumpere o “cărțulie de foi”, biletul adică, și chiar îi mai rămân bani de doi covrigi.
După două zile și două nopți pe tren, Costache coboară în gara Craiova, acolo unde, în urmă cu câțiva ani, tremura de neliniște venind din Slatina. În fața gării trona restaurantul lui Spirtaru, unde slujise ca băuiat de tejghea atâta timp…
“În ceas bun să fie”, își spuse Brâncuși.
Și va fi…
– Vezi tot serialul: Incredibila tinerețe a lui Brâncuși –
