
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
Nicolae Labiș, un poem din 1955.
Începutul
Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărți, ci din horă, din danț,
Rimele, din bocete și colinde,
Din doinele seara cîntate pe șanț.
M-am născut iarna, la Sfîntul Andrei,
Cînd vîntu-n amurg șuiera prin ogradă,
Munții ardeau în polei și lumini,
Lupii spulberau scîntei din zăpadă.
Am strîns sănătate din cremenea neagră,
Din vîna de apă, țîșnind încordat,
Și bătrînii din sat cînd muriră,
Toate iubirile moștenire mi-au dat.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Eu mă scăldam prin pîraie cu ochii deschiși,
Era o apă de cleștar și de stele –
Pești alburii, pîlpîind ca-ntr-un vis,
Lunecau lîngă genele mele.
Ori prin munții cu iarba-ntomnată pe creastă
Ascultam țîrîitul de greier bolnav;
Gonind pe-un cer de-ntunecare vastă,
Nouri scămoși în spinări purtau frigul jilav.
Însemnam cu uimire pe-un petic de foaie
Cum scapără ceru-n băltoace întors.
Cum după munții ursuzi, după ploaie,
Fuioare de aburi s-au tors.
Pe atunci te-nvățam, țara mea, te-nvățam
Cu copaci și cu cer, cu pălmaș și cu vită,
Cu luna lividă sticlind în spărtura de geam
Și cu gura uscată de foame ca piatra trăsnită.
Au vuit arămurile în clopotniță, sus,
Și ca un vînt trecu prin sat mobilizarea.
Primenit în haine noi, tata la război s-a dus
Și la-nghițit albă și veștetă zarea.
Cu ochii ațintiți pe geamul spart,
Mama rămase mută, ca de fier;
Eu mă uitam în lături, iar soru-mea cea mică
Rîdea către păpușă-ntr-un ungher.
Fetele mai mari din sat, cu ochiul stins,
Jeleau după flăcăii duși departe
Și mă rugau, înăbușite-n plîns,
Să le-nsăilez spre dînșii cîte-o carte.
Scriam acolo eu de frunze verzi,
De jale și de cîte și mai cîte,
Și dorul către tata cu dorul fetelor
Se împletea în stihuri mohorîte.
Bătăile versului am prins a deprinde
Nu din cărți, ci la horă, din danț,
Rimele, din bocete și colinde,
Din doinele seara cîntate pe șanț,
Din zbuciumul de mamă-năbușit,
Și-al fetelor care uitau ce-i hora,
Pătrunse trist de dorul acelora
Ce din războaie nu au mai venit…
— Vezi toate poeziile lui Nicolae Labiș —
2 răspunsuri la “Începutul, de Nicolae Labiș”
[…] Nicolae Labiș, o altfel de „Mioriță”, din volumul „Albatrosul ucis”. Un fel de continuare a Mioriței originale. […]
[…] (Nicolae Labiș) […]