Categorii
Respect pentru poezie

Cetatea Neamțului, de George Coșbuc

Cetatea Neamțului, de George Coșbuc

— Vezi toate poeziile lui George Coșbuc —

George Coșbuc, din volumul „Fire de tort”, 1896. Poezia este scrisă într-o cheie parodică, subiectul fiind unul real: Ioan Sobieski, craiul Lehiei, a asediat mai multe zile cetatea, în anul 1691. A fost recitată magistral de Florian Pittiș.

Cetatea Neamțului

Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea.
Dar cetesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care „Neamţul” se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.

E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi? Vezi asta-i greu!
Cine credeţi că că sunt eu
Ca să ştiu atîtea fleacuri!
Cui va şti, îi dau un leu.
Zici că afli-n cărţi de şcoală?
Aş! Rămîi cu mâna goală.

Deci, în ceasul dimineţii,
Când prânzesc acei ce au,
În cetate-aici erau,
Lîngă comandantul pieţii,
Toţi străjerii şi-aşteptau,
Povestind şi-ntinşi pe iarbă,
Chisăliţa să le fiarbă.

Dar, pe când Guzgan răstoarnă
Mămăliga din ceaun,
Din clopotniţă Tăun
Sun-afurisit din goarnă.
Unui-i strigă: – „Eşti nebun!”
Altul: – „Ce-ai tu dacă strigă?
I-o fi dor de mămăligă.”

Dar se-ntorc spre zid plăieşii;
Văd pe şes un nor de oşti.
– „Măi Istrate, tu-i cunoşti:
Turcii sunt?” – „Ba, parcă leşii,
Vin încoace.” – „Păi, sunt proşti?
Bat şi ei cel drum, ca mânzul,
Să ne strice nouă prânzul.”

Leşi erau, Sobieski-Vodă
Rătăci pe-aici prin văi,
Căci pe-atunci era la modă
Vara, când plecau la băi,
Regii meşteri în bătăi
Să-şi ia drumul încotrova
Totdeauna prin Moldova.

Şi plecau fără merinde
Căci aşa era bonton
Să mănânce tot plocon,
Ce puteau ici-colo prinde.
Dar acest slăvit Ion
Îşi avu-n desagi slănina.
Şi-i pierdu, să-i bată vina!

Deci, cu oşti, vestitul rigă,
Cum umbla pe-aici flămând
Şi simţi, prin văi trecînd,
Aburi calzi de mămăligă,
Ştiu şi eu ce-i dete-n gând,
Că-şi opri deodată pasul,
Tot trăgînd în vînt cu nasul.

– „E vrun praznic în cetate.
Ştefan vodă… El mi-ar da!”
– „Cred că nu, măria ta,
Că-i un drac şi jumătate,
Nu prea dă, că-i el aşa.”
– „Mie, nu ? Să-ncrunt sprânceana!
Eu ori el bătu Vieana?

Domn ca mine cât trăieşte
Nu-i deprins să-nghită-n sec”.
Iar un general zevzec,
Răspunzînd pe latineşte
Zise: – „Dobre ciolovec”! –
Şi-ntinzînd sub zid armata,
Iată-l ciolovecul gata.

Şi bum-bum apoi cu tunul,
– „Fire-ar ei de râs, poleci!
Mai pe vine să te pleci,
Cîrlănaş! Şi dă ceaunul
Mai deoparte, tu Berheci,
Că ni-l sparg cu-mpuşcătura –
Măi spancioc, mai ţine-ţi gura.”

Dar plăieşii din cetate
Răspundeau vîrtos şi ei:
Comandantul Onofrei,
Cel cu pletele-ncurcate,
Şi cu straiu-ncins cu tei,
Dând adânc zăvorul porţii,
Se zbătea ca-n ceasul morţii.

Şi-au bătut o săptămână
Leşii-n zid; dar zidul, prost,
Sta pe loc, pe cum a fost.
Însuşi riga, într-o mînă
C-un pistol, din adăpost,
Da pe Ştefan la toţi dracii
Şi-mpuşca la rînd – copacii.

Deci, văzînd că nici nu-l lasă
Să se ducă-n treaba lui,
Şi nici pomeneală nu-i
De-a-l pofti la el la masă,
Şi flămînd – vai, ce mai spui –
O luă mai pe departe,
Pe genunchi scriind o carte.

„Hai şi descuieţi odată !
Şi tovarăşi să vă fim.
Mândrul cântec ce mai ştim,
Marş francez, fără de plată.
Nu vi-e milă că pierim ?
Poate-o ploaie să ne-apuce…
Nu ştim drumul, că ne-am duce.”

După ce-au cetit pitacul,
Onofrei ieşi pe zid:
– „Măi, poleci, eu vă deschid,
Dar să nu vă puie dracul
Să minţiţi, că – vă ucid!
Iar de marşuri mi-e cam scîrbă,
Trageţi-mi mai bine-o sîrbă!”

Iată poarta se descuie.
Leşii-n vale, pe sub plopi,
Se crucesc, se cred miopi –
Ce văd ei? Din cetăţuie
Doi cu doi, vreo zece şchiopi.
Onofrei ridică tonul:
— „Un, doi, un ! Şi staţi, plutonul!”

Cu sprâncenile-ncruntate
Strigă rex: – „Sto pojo boi?
Cine dracul sunteţi voi?”
– „Noi? Plăieşii din cetate.
Zece-am fost, pieriră doi.”
Rex făcu o mutră lungă,
De credeai că vrea să-mpungă.

– „Pentru voi a fost gâlceava?
Dar boierii?” — „Ce gândeşti!
Noi să ştim? Prin Tirchileşti.”
– „Domnul unde-i?” — „E-n Suceava.”
– „Dar poporul? – „La Plăeşti.”
– „Drace, asta-i de poveste!
N-aţi ascuns prin turn neveste?”

– „Noi ? Da’ ce, ni-e mintea slabă?
Noi suntem creştini curaţi:
Aştia nu sunt însuraţi,
Eu de zece ani n-am babă.
Voi după femei umblaţi ?
Zbârlea are-n Huşi, săracul,
Dar urâtă, goală-dracul!”

– „Dar comori ascunse-n oală
Şi-ngropate !” – „Oale, spui?
Le-am lăsat să facă pui.
Una-i ştirbă, şi-alta goală;
Nici o pricopseală nu-i!
De le vrei plocon ori pradă –
Ia, fugi, Zbârleo, şi le adă !”

Rex atunci: – „Vă tai grămadă!”
Dar a stat cu mâna-n sus
Căci aminte şi-a adus
Că-i e teaca fără spadă:
În Liow zălog şi-a pus
Spada cea cu steme duble
Pentru-n pol şi două ruble!

Dând din mâini ca cel ce-alungă
Gânduri rele: — „Eu sunt bun.
Apropo, ce-am vrut să spun ?
Onofrei, te văd cu pungă,
Dă-mi o mână de tutun.
N-am fumat de-o săptămână,
Pune-l ici, te rog, în mână.”

Şi-aprinzând chibritu-n pripă,
Mulţumit privea la fum.
– „Onofrei, să-mi spui acum”,
Şi-apăsa cu unghia-n pipă,
„Cum mi-ai stat tu mie-n drum?
Nu ştiai tu de-a mea faimă
Ca să stai năuc de spaimă?

Dar glumesc aşa ! mă iartă,
Eşti erou, s-a hotărât,
Deşi porţi pe după gât
Traistă… hai, şi nu-i deşeartă?
O văzui numaidecât –
Ai într-ânsa plumbi, de toate.
Brânză, caş şi pâne poate?”

– „Brânză nu, dar am pogace
Ş-usturoi, măria ta.”
– „Usturoi ! Şi-l poţi mânca?
Dar la urmă, cui i place…
Mon Dieu ! Nu te supăra:
Tot făcurăm noi doi pacea:
Ia să văd cum e pogacea?”

Şi-apucând cu mâni grăbite,
Rupt de foame ca un lup,
Rupe rex, cu toţii rup, –
– „Onofrei al meu, iubite,
Vin la neica să te pup!”
Şi-l pupa viteazul rigă
Şi-ndopa la mămăligă.

Ce-a mai fost puţin ne pasă,
Au plecat polonii-n sus,
Iar plăieşii-n jos s-au dus
La Neculcea drept acasă,
Iar aceasta-n cărţi i-a pus.
Şi din Dorna până-n Tulcea,
Toţi cetesc ce-a scris Neculcea.

(George Coșbuc)

— Vezi toate poeziile lui George Coșbuc —

Înapoi la prima pagină



Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Cetatea Neamțului, de George Coșbuc”