— Vezi toate poeziile lui Ion Barbu —
Ion Barbu, din volumul cu același nume, publicat în 1925. Intrăm, din nou, într-un microunivers fabulos (pe care îl regăsim, la altă scară, în viața de zi cu zi).
Uvedenrode
La râpa Uvedenrode
Ce multe gasteropode!
Suprasexuale
Supramuzicale;
Gasteropozi!
Mult-limpezi rapsozi,
Moduri de ode
Ceruri eşarfă
Antene în harfă;
Uvedenrode
Peste mode şi timp
Olimp!
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Ceas în cristalin
Lângă fecioara Geraldine!
Dantelele sale
Ca floarea de zale,
Prin braţele ei
Gheţari în idei,
La soarele sfânt,
Egal – acest cânt:
Ordonată spiră,
Sunet
Fruct de liră,
Capăt paralogic,
Leagăn mitologic,
Din şetrele mari
Apari:
O cal de val
Peste cavală
Cu varul deasupra-în spirală!
Încorporată poftă,
Uite o fată,
Lunecă o dată,
Lunecă de două
Ori pînă la nouă,
Până o-înfăşori
În fiori uşori,
Până-o torci în zale
Gasteropodale;
Până când, în lente
Antene atente
O cobori:
Pendular de-încet,
Inutil pachet,
Sub timp,
Sub mode
În Uvedenrode.
— Vezi toate poeziile lui Ion Barbu —
3 răspunsuri la “Uvedenrode, de Ion Barbu”
[…] Ion Barbu, născut Dan Barbilian (n. 19 martie 1895 Câmpulung, Regatul României – d. 11 august 1961, București, Republica Populară Română) a fost, după cum bine se știe, și poet, și matematician. De aceea, poemele sale sunt precum niște exerciții de logică. […]
[…] Ion Barbu, un poem inspirat de romanul „Craii de Curtea-Veche”, scris de Mateiu Caragiale. „În Cișmigiul de acum nouă ani se putea vedea o schimnică întunecată înșirând pe patru bănci la rând o stranie tarabă de smochine. Hula copiilor n-o tulbura din treabă. Vederea mea însă o scotea din minți: ulcele cu blesteme săreau după mine. Eu am botezat-o astfel. Însăși seara o vărsase din veacul fanariot”, scria, în 1929, Ion Barbu, în „Ultima oră”, într-un articol în care prea-mărea romanul lui Mateiu Caragiale. Dar hai să înțelegem și mai bine ce e cu acest poem. Iată ce spunea Eugen Lovinescu: „Strania domnișoara Hus, cu fantasticul ei descântec de nebună, de originalitate de expresie, este de o vigoare de notație și putere coloristică indiscutabile”. Poezia a fost inclusă în volumul „Isarlîk”. […]
[…] (Ion Barbu) […]