Categorii
Respect pentru poezie

Odă la ciocoi, de Bogdan Petriceicu Hașdeu

Odă la ciocoi, de Bogdan Petriceicu Hașdeu

Odă la ciocoi

I

Ca lacoma omidă, ce-şi caută o pradă
  Pe fragede mlădiţe,
Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă
  Al dulcii copiliţe,
Ciocoiule! un secol, un secol şi mai bine,
  Setos de duşmănie,
Sugeai în frunză sucul şi sângele din vine
  În blânda Românie!


II

De groază şi durere, de muncă şi bătaie,
  În jaf şi-n umilinţă,
Am tot strigat, dar glasul se-neacă şi se taie
  D-atâta suferinţă;
Şi ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare,
  Aşa în noi suspinul
Mai rămânea el singur să spună cum ne doare,
  Cât de cumplit e chinul!..


III

Şi tu râdeai, jupâne, cu fală şi rângire:
  Râdeai precum un gâde,
Când vede capul jertfei zburat dintr-o izbire,
  Se laudă şi râde;
Căci nu ştiai că viaţa, închisă-n nemişcare,
  E cea mai cu putere;
Căci nu credeai c-un suflet se face şi mai tare,
  Călindu-se-n tăcere!…


IV

Suspinul, ca scânteia ce cade jos în paie
  Sau p-un covor de spice,
Pândind o adiere s-o umfle-ntr-o văpaie
  Şi-n slavă s-o ridice;
Suspinul, când poporul întreg din piept îl scoate
  Ş-un echo se găseşte,
Suspinul, ca scânteia, turbat cuprinde toate
  Şi-n praf le mistuieşte!


V

Ca un satrap alene lungit într-o grădină
  În moale cugetare,
Privind cum se iveşte în ziua cea senină
  Un nor în depărtare,
Aşa privea ciocoiul cu genele-adormite
  Suspinul României,
Şi iată că-ntr-o clipă din neguri grămădite
  Dă flacăra urgiei!


VI

Căci el zicea în gându-i, ca toţi apăsătorii
  În scurta lor vedere:
„Nu-mi pasă de nimica! Nu mă-nspăimântă norii!
  E aburul ce piere!…”
Da! abur este norul, suspinu-i o suflare
  Ce-n aer rătăceşte,
Uşoară, nesimţită, gingaşă, dar în care
  Un trăsnet locuieşte!


VII

A patruzecea iarnă, a patruzecea vară
  S-au dus p-a vremii roată,
De când prin mii de echuri suspinului din ţară
  Răspunse ţara toată;
Căci sunt anume timpuri în care o idee
  Îşi află un răsunet,
Ş-atunci, ori niciodată, ia foc dintr-o scânteie,
  Suspinul naşte tunet!


VIII

Aşa cea sfântă carte a Bibliei ne spune,
  Prin tainice cuvinte,
C-o trâmbiţă de înger odată va să sune
  Pe stârvuri şi morminte;
Ş-un sunet, numai unul, va face să re-nvie
  Încenuşata fire,
Căci timpul este totul: o clipă dintr-o mie
  Aduce mântuire!


IX

A patruzecea vară-mbrăcase ieri câmpia
  În busuioci şi-n grâne,
De când suspinul nostru smulsese România
  Din gheara ta, jupâne;
A patruzecea iarnă în haina-i de mireasă
  Se-ndrumă după vară,
De când suspinul nostru pe litfa n-o mai lasă
  A-şi bate joc de ţară!…


X

Şi ţara se deşteaptă, voioasă, zâmbitoare,
  Plăpândă, răsfăţată;
Jos florile dezmiardă, se uită sus la soare,
  De raze-nconjurată;
Scăldându-se-n lumină, din ce în ce mai vie,
  Ca trandafiru-n rouă,
O altă simte viaţă, o veche bărbăţie
  Şi o putere nouă!…


XI

Dar ce privesc, o, Doamne! Eu cânt, ş-acum d-odată
  Cutremurul m-apucă;
O ceaţă se lăţeşte, o brumă-ntunecată,
  O groaznică nălucă:
Ciocoii se ridică, ca hoituri învechite
  Din cripta infernală,
Şi ca-n trecut se-aşează pe holdele-nverzite,
  Răzbiţi de flămânzeală!…


XII

Nu-i oare vro părere, vrun joc al fanteziei
  Teribila icoană?
Tu n-ai fost mort, jupâne? Sub masca letargiei
  Scăpat-ai viu din goană?
A ţării bucurie la patul morţii tale
  Să fie o greşeală?
Venit-ai iar în lume să-nfrunţi cumplita jale
  Cu faţa triumfală?


XIII

Sau poate că natura, sărind din căi bătute,
  Din legile-i eterne,
Când teancul de verdeaţă, din mii de flori ţesute,
  Pe ţarină s-aşterne,
Şi filomela cântă, şi soarele zâmbeşte,
  Şi dragostea visează,
Atunci d-odată ninge… dar neaua se topeşte
  Sub călduroasa rază!


XIV

Un mort, ce-n cursul vieţii a secerat blesteme,
  Poporul povesteşte
Că viermii nu-l mănâncă şi nemiloasa vreme
  În veci nu-l putrezeşte:
Când vine miezul nopţii, când fulgeră şi tună,
  Din gaura-ngrozitoare
Strigoiul dezmorţeşte şi iese la furtună…
  Să fie asta oare?


XV

Mai ştim că mortăciunea se-ntâmplă câteodată
  Să strângă din sprâncene,
Ori ochii să deschidă, ori mâna-i îngheţată
  S-o lase jos alene,
Şi frica ne cuprinde… dar amăgirea trece
  Şi nu ne mai înşeală:
Cadavrul nu se scoală, cadavrul este rece,
  Mişcare maşinală!…


XVI

O, nu! E viu ciocoiul! Nu-i vis, nu-i rătăcire,
  Nu-i nea de primăvară!
Nu-i spaimă zburătoare, născută-n zăpăcire
  Şi gata să dispară!
Nu-i chiar nici letargia, ce lasă o pecete
  Pe tristele-i victime!
O, nu! E viu ciocoiul, cu bube şi cu pete,
  Întocmai ca-n vechime!…


XVII

Nu s-a schimbat nimica! Aceeaşi fudulie
  De naşteri venetice
Din oameni fără nume, goniţi de prin Grecie
  Şi pripăşiţi aice.
Aceeaşi goliciune la inimă, la minte,
  La cugete române;
De jafuri lăcomie, dispreţ de cele sfinte
  Şi lipsă de ruşine!


XVIII

O, nu! E viu ciocoiul! Nu-i mumie, nu-s moaşte:
  Priviţi-i crunta gheară!
Şi pentru ca de-ndată să-l poată recunoaşte
  Nefericita ţară,
El trage după sine, ca-n zile denainte,
  Invazia străină,
Chemând păgâni şi unguri să danţe pe morminte
  În patria română!…


XIX

La luptă dar! La luptă! Să ne vedem d-aproape!…
  Lăcustele-ngropate,
De n-aţi strivit chiar oul, din fundul negrei groape
  Învie mai turbate!
Nu mai greşi d-acuma! Trecutul să te-nveţe!
  La vânătoare, frate!
La vânătoare! Însă… jos puştile şi beţe:
  Să-i baţi prin libertate!…

(Bogdan Petriceicu Hașdeu)

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

Un răspuns la “Odă la ciocoi, de Bogdan Petriceicu Hașdeu”