— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
„Elegiile” lui Nichita Stănescu reprezintă un moment de referință în poezia română. „Cine îşi reprezintă scriitorul ca pe un model de concentrare supremă, aplecat cu severitate asupra textului şi absorbit de <ceea ce vrea să spună>, nu va simţi, în nici un chip, seducţia creatorului Elegiilor, fiindcă acel tip de cititor (ilustrat, dealtfel, de câteva voci critice) identifică zămislirea poeziei şi a artei, în genere, cu o încordare sub tensiune febrilă şi dirijată”, spunea marele critic literar Eugen Negrici.
Elegia întâia
Închinată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artiști, al dedalizilor
I
El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit în cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.
El este înlăuntrul – desăvârşit
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.
Dar de văzut nu se vede.
Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
caii…
II
Nu are nici măcar prezent,
deşi e greu de închipuit
cum anume nu-l are.
El este înlăuntrul desăvârşit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuşi punctul.
III
El nu se loveşte de nimeni
şi de nimic, pentru că
n-are nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.
IV
Aici dorm eu, înconjurat de el.
Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, şi
cu atât mai puţin îl neagă:
Spune Nu doar acela
care-l ştie pe Da.
Însă el, care ştie totul,
la Nu şi la Da are foile rupte.
Şi nu dorm numai eu aici,
ci şi întregul şir de bărbaţi
al căror nume îl port.
Şirul de bărbaţi îmi populează
un umăr. Şirul de femei,
alt umăr.
Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.
Bat din aripi şi dorm –
aici,
înlăuntrul desăvârşit,
care începe cu sine
şi se sfârşeşte cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.
— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
3 răspunsuri la “Elegia întâia, de Nichita Stănescu”
[…] Nichita Stănescu, poezia care dă titlul volumului „Dreptul la timp”, apărut în 1965. […]
[…] comentariu: Nichita Stănescu, din volumul „11 elegii” (1966). Poemul i-a fost dedicat istoricului Vasile Pârvan. […]
[…] (Nichita Stănescu) […]