
— Vezi toate poeziile lui George Bacovia —
— Vezi cele mai frumoase poezii de iarnă —
Mic comentariu: George Bacovia, din volumul „Plumb”, 1916. Era anul în care Ion Vinea îi făcea o recenzie înflăcărată volumului, în revista „Cronica”. Titlul: „Moină”, adică lapoviță.
Un poem simbolist, în care acest amestec umed dintre ploaie și zăpadă duce la o degradare a materiei și a oamenilor. Este starea sufletească a poetului, transpusă genial în versuri pe cât de simple, pe atât de expresive.
Atmosfera e rece, noaptea e „murdară și goală”, iar la lumina felinarelor copiii par „galbeni” și „bolnavi”.
Și, pentru că poemul este deopotrivă simbolist și obsesiv, prima strofă este repetată la final.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Moină
Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.
Şi noaptea se lasă
Murdară şi goală;
Şi galbeni trec bolnavi
Copii de la şcoală.
Şi-s umezi pereţii,
Şi-un frig mă cuprinde –
Cu cei din morminte
Un gând mă deprinde…
Şi toamna, şi iarna
Coboară-amândouă;
Şi plouă, şi ninge –
Şi ninge, şi plouă.
— Vezi toate poeziile lui George Bacovia —
— Vezi cele mai frumoase poezii de iarnă —
Un răspuns la “Moină, de George Bacovia”
[…] în revista „Arta”dub titlul „Adio”. Tot atunci a publicat și poezia „Moină”, dar și pastelul „Bucuimă […]