Ce s-a descoperit după autopsia creierului lui Eminescu?

— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —

Moartea lui Mihai Eminescu a fost – vorba lui Topîrceanu – “lung prilej de vorbe și de ipoteze”. Dar ce s-a întâmplat cu creierul “Luceafărului”? Ce au constatat medicii la autopsie?

Despre cum a murit Eminescu s-a scris mult. Crud final! Augustin Z.N. Pop a venit cu multe amănunte interesante în „Contribuții documentare la biografia lui Mihai Eminescu”, editura Academiei Republicii Populare Române, 1962.

Mihai Eminescu a murit de sifilis, la vârsta de 39 de ani. „Luceafărul” literaturii române se stingea, în data de 15 iunie 1889, la sanatoriul Caritas din București. Dar înțelepților acelor timpuri nu le-a convenit diagnosticul pus de medici și au creat un adevărat mit în jurul decesului marelui poet.

Totuși, dovezile sunt incontestabile. Astfel, „cînd se sfîrșea noaptea de 14 spre 15 iunie 1889, firul de mătase al vieții lui Eminescu s-a rupt. Poetul s-a încredințat neuitării și opera judecăților prețuitoare ale poporului. Nimeni dintre rude, nici unul dintre rarii prieteni de-atunci, nici un medic sau gardian n-a asistat ultima-i clipă din zori (n.r. – orele 4), astfel că nici un martor nu s-a smerit peste chinuitul trup în care inima își încheia bătaia. Doctorul G. Marinescu, care-l cunoscuse personal pe poet și colaborase la revista „Fîntîna Blanduziei”, a cerut autopsierilor de la Spitalul Brîncovenesc să-i dea spre studiu deosebit zonele creierului poetului. Doctorii Suțu și Alexeanu i-au transmis într-un recipient de sticlă cele două emisfere, fără cerebel. Marinescu își propusese ca prin secționări și observații multiple să studieze particularitățile cerebralității din care luaseră viață poemele lui Eminescu”.

„Toți poeții cei mari ai țării sunt loviți de boala aceasta”

„Emisferul stîng prezenta ulcerații în partea psihică și în sectorul motrice; iar membranele creierului erau injectate și aderente, semne clinice ale tabesului, diagnosticat prin reflexe și de către doctorul Suțu cu cîteva zile înainte, cînd, întrebat de un corespondent de presă din Iași asupra soartei poetului, răspunsese autoritar, evitând adevărul crud: „Ce curios lucru! toți poeții cei mari ai țării sunt loviți de boala aceasta. Eliade, Bolintineanu, Gr. Alexandrescu, toți au fost victimele ei… Dar e positiv, că bietul Eminescu e victima unei prea mari frământări intelectuale. Astăzi cînd e nebun, și tot se vede într-însul cît a cetit. Dacă nu va muri de vreo boală accidentală, de o pneumonie sau de cine știe ce alta, apoi are să se sfîrșească printr-un ramolisment total. Din ce în ce perde memoria, ideile îi devin confuse, așa că deja nu-și mai aduce aminte de fapte mai recente. Incoherența în vorbe se dovedește, că o parte a creierului e deja în stare de ramolisment, și această boală progresînd va veni o vreme cînd nu-și va mai aduce aminte de nimic, nu va mai avea nici o idee, absolut niciuna”.

Directorul de la „Caritas” preciza în aceleași zile și altui redactor bucureștean: „Va veni un moment cînd Eminescu nu va mai cugeta nimic, nu va mai putea vorbi nimic și va cădea într-o prostrație completă, care ăi va lua darul graiului. Atunci nici nu se va mai putea plimba.  Dacă boala își va urma mersul regulat, va mai putea trăi vreo trei ani: numai un caz accidental ar putea aduce o congestie cerebrală și să-l trăsnească pe loc. Dar, acum starea sănătății  sale nu  permite în nici un chip să fie teamă de un sfîrșit apropiat.”

Ultimele cuvinte ale lui Eminescu

Z.N. Pop continuă: „Accidentul s-a produs mai curînd decît presupunea dr. Suțu, în somn, urmînd unei lucidități scurte din primele ore ale zilei de 14 iunie, cînd poetul reportase tînguitor doctorului de gardă în acea noapte la sanatoriul „Caritas”, prin vizeta ușii de metal, că „se simte năruit”. Erau ultimele sale articulații. Sfătuindu-l să se culce, medicul i-a dăruit un pahar cu lapte. Eminescu s-a supus. A urmat sincopa. Într-o comunicare de popularizare, neurologul a precizat că dorind să secționeze pentru analize creierul poetului, intervenise ca el să fie adus în laboratorul Babeș. Din nebăgare de seamă, o îngrijtoare a uitat pe fereastră în bătaia soarelui de iunie creierul lui Eminescu, care s-a alterat, astfel încît a trebuit să fie aruncat în lada cu rămășițe, frunze și ingrediente fetide. (n.r. – din fericire, după autopsia de la Spitalul Brîncovenesc)”

Creierul era, într-adevăr, voluminos, cu circumvoluțiuni bogate și bine dezvoltate și prezenta ca leziuni microscopice o meningită localizată în lobii anteriori.

Alte teorii

Există, desigur, și teoria (călinesciană) conform căreia un anume Petre Poenaru, – zice-se, o rudă îndepărtată a inventatorului de geniu Petrache Poenaru – internat la secția psihiatrie, l-ar fi lovit pe Eminescu în cap cu o piatră.

Doctorul Suțu l-ar fi consultat pe Eminescu și ar fi spus că își va reveni. La nici două zile, „Luceafărul” trecea în neființă. S-a speculat că de aceea cadavrul ar fi avut, la înmormântare, un bandaj negru, care îi acoperea fruntea poetului.

Era, de fapt, pentru a acoperi urmele de la prima autopsie.

În sfârșit, există teoria intoxicației cu mercur, pentru că s-a descoperit o cantitate foarte mare în organismul lui Eminescu. Dar aici, medicii nu au scos sifilisul din cauză. Mai degrabă, cele două probleme și-au dat mâna, semnând, practic, epilogul vieții lui Mihai Eminescu.

(ÎnFelȘiChip)

— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —

Înapoi la prima pagină

Povești, basme și povestiri pentru copii	Cele mai frumoase poezii de iarnă

Cele mai frumoase poezii de toamnă

Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)

Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai Eminescu	George Coșbuc	Lucian Blaga
George Topîrceanu	Octavian Goga	George Bacovia
Tudor Arghezi	Vasile Alecsandri	Alexandru Macedonski
Ion Luca Caragiale	Cincinat Pavelescu	Alexandru A. Philippide
Nichita Stănescu	Ion Minulescu	Marin Sorescu
Magda Isanos	Nicolae Labiș	Anton Pann
Adrian Păunescu	Geo Dumitrescu	Grigore Vieru
Ion Barbu	Otilia Cazimir	Păstorel Teodoreanu
Ion Pillat	Alexandru Vlahuță	Ștefan Augustin Doinaș
Ana Blandiana	Camil Petrescu	Dimitrie Bolintineanu

Proverbe românești explicate	Poezii de Andrei Pospai

Cele mai frumoase poezii pentru copii	Cele mai frumoase poezii dedicate mamei