
— Vezi toate poeziile lui George Bacovia —
George Bacovia, din volumul „Cu voi” (1930). O noapte de „sineală”, adică albastră.
Baladă
O noapte de sineală din vremi voievodale…
Plecase voievodul în lupte blestemate;
Iar eu păzeam domniţa închisă în cetate
O, noaptea, de sineală, de epoci triumfale…
Dormeau, adânc, oştenii în noaptea diafană
Când eu sării afară din cortul de mătasă
Vedeam o semilună pe zare cum se lasă,
Şi nălucit, crezusem- Flamura otomană.
Cu ceata buimăcită fugeam, acum, călare,
Dar boarea nopţii clare ne-ntoarse la cetate
Şi povestindu-mi visul domniţei spăimântate,
I-am arătat cu spada tabloul de pe zare.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
În alb, domniţa blondă, în noaptea ideală,
De sus, de la fereastră, ca-n vis ieşi afară,
Scăldată în sineală, ea râse-n noaptea clară…
O, cât a râs domniţa în noaptea de sineală…
— Vezi toate poeziile lui George Bacovia —
Un răspuns la “Baladă, de George Bacovia”
[…] (George Bacovia) […]