— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —
9 frați și surori a avut Mihai Eminescu. Toți au avut destine ciudate, unele chiar dramatice.
Tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, s-a născut la 10 februarie 1812, în Călineşti – lângă Suceava, avea ochi albaștri, un caracter violent, dar se spune că era foarte bun la suflet. Se trăgea din ţărani răzeşi din neamul Iminovici (cca 1736) – ulterior Eminovici. Avea o putere herculiană și vorbea bine rutenește și rusește. Mai avea o memorie uimitoare, învățase bine nemțește și binișor franțuzește. Cunoștea toată Moldova. Scria nu caligrafic, dar foarte lizibil, și stilul era scurt și concis. Avea o mare aversiune contra grecilor. A murit la 8 ianuarie 1884 la Ipoteşti, la vârsta de 72 de ani.
Nu același lucru s-a întâmplat cu copiii acestuia. Cei mai mulți au căzut răpuși de secera necruțătoare a bolilor timpului. Unii dintre ei au fost geniali. Se spune că au avut o dezvoltare cognitivă bruscă, în jurul vârstei de 14 ani. Cert este că unul singur a reușit să depășească vârsta de 48 de ani! Iată, pe scurt, istoria lor:
1. Șerban Eminovici (născut în 1841) a trăit 33 de ani. A studiat medicina la Viena și la Erlangen în Bavaria. Notele și calificativele, ca student, erau destul de rele. Promova întotdeauna la limită și se întâmpla să rămână repetent. Avea încă de acasă probleme cu plămânii (ca majoritatea fraților săi), iar la Berlin s-a îmbolnăvit pe sistem nervos, fiint internat la ospiciul Charite. A murit de oftică (n. TBC) la 29 noiembrie 1874.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
2. Nicu Eminovici (născut în 1843) a trăit 41 de ani. A studiat dreptul; caracter blând, trăia pe lângă tata; foarte bolnăvicios. S-a împușcat în Ipotești curând după moartea tatei (1884), din cauză de boală.
3. Iorgu Eminovici (născut în 1844) a trăit 29 de ani. Seamăna la față cu mama. Era înalt, brun-alb; a fost trimis la Berlin ca sublocotenent, atașat cu serviciul la o companie de infanterie. Dintr-o căzătură de pe cal la o manevră în Brandemburg a zăcut doi ani și i s-a tras moartea in 1873.
4. Ilie Eminovici (născut în 1846) a trăit 16-17 ani. Studia medicina în școala lui Davila, semăna cu tata; blond, cu ochi albaștri. A murit în 1862 sau 1863 de tifos prin molipsire de la bolnavi.
5. Maria (Marghioala) Eminovici – născută în anul 1848 – a murit la vârsta de 7 ani.
6. Aglaia Eminovici (născută în 1852) a trăit 48 de ani. Căsătorită la 1870 cu I. Drogli, profesor de pedagogie din Cernăuți; a avut doi băieți. Drogli murind, s-a remăritat cu un ofițer austriac, von Gareiss; cu acesta nu a avut copii. Aglaia s-a impus actoricește și muzical, desfășurând activități artistice aplaudate. Moare în anul 1900.
7. Harieta (Henrietta) Eminovici (născută în 1854) a trăit 36 de ani. A ologit la vârsta de 5 ani și nu s-a mai îndreptat. L-a îngrijit pe fratele său Mihai Eminescu, când a fost bolnav la Botoşani. A murit în anul 1890 de pneumonie.
8. Matei Emonovici s-a născut în anul 1856 și a trăit 73 de ani. Devine ofiţer-căpitan, se stabilește în Caraş-Severin și moare în anul 1929. Cel mai mic dintre frații lui Eminescu s-a distins ostășește în luptele pentru independența Romaniei. Matei nu a strălucit la învățătură și la ceea ce în mod obișnuit se chema purtare, cum înainte nu se distinseseră ca elevi niciunul dintre băieții Eminovici.
9. Vasile Eminovici moare la vârsta de 1 an şi jumătate.
— Vezi toate poeziile lui Mihai Eminescu —
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —
3 răspunsuri la “Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu”
[…] (Mihai Eminescu) […]
[…] Dar era prea autoritar şi detesta vocaţia artistică. Astfel, a intrat în conflict cu copiii săi, dar mai ales cu rebelul Mihail, care scria poezii şi îşi dorea să fie […]
[…] Din păcate, mai toți frații și surorile lui Mihai Eminescu au avut un destin tragic. […]