Romanța marilor dispăruți
(lui Ştefan Petică şi Iuliu Săvescu)
Noi suntem morţi de mult…
Voi ne-aţi uitat
Şi ne-aţi uitat că nu ne mai vedeţi.
Dar noi din umbra negrilor pereţi
Adeseori ieşim să vă-întâlnim,
Şi-n visurile noastre retrăim,
Ca şi-n viaţă,
Câte-un vers ciudat
Din marele Poem, pe care voi
Ni l-aţi plătit cu bulgări de noroi“…
Noi suntem morţi…
Şi totuşi, când pornim
Spre lumea voastră lumea celor vii
În negrul gol al craniilor reci,
Noi,
Ca şi voi,
La fel simţim
Vibraţiile-acelor armonii
Ce-nsufleţesc tăcutele pustii
În care voi ne-aţi îngropat pe veci!
Noi
Mulţilor ce nu ne-au înţeles
Le vom ierta căci suntem morţi acum.
Iar celor ce păşesc pe-al nostru drum
Le vom fi fraţi!…
O! fraţilor, cântaţi
Căci noi de-aci din groapă v-ascultăm!…
Cântaţi frumosul îngropat de-acei
Ce n-au putut să-l re’nvieze-n vers,
Cutreieraţi întregul Univers,
Şi-n cântecele voastre îngropaţi
Toţi vechii Zei!
Iar mâine-n zori, de-o fi să ne întâlnim
Pe-albastrele cărări, de unde azi
Noi vă privim
O!… Mâine-n zori, de-o fi să ne-ntâlnim,
Vă vom primi cu braţele deschise,
Şi-oblajii voştri,-adeseori scuipaţi,
I-om săruta
Căci voi ne sunteţi fraţi!…
2 răspunsuri la “Romanța marilor dispăruți, de Ion Minulescu”
[…] ciclul „Romanțe pentru mai târziu” (1908 – 1930). Poemul lui Minulescu era celebru prin saloanele bucureștene în perioada […]
[…] (Ion Minulescu) […]