Categorii
Respect pentru poezie

Mama, de George Coșbuc

Mama, de George Coșbuc
Sursa foto: Myriams-Fotos, Pixabay

— Vezi toate poeziile lui George Coșbuc —

„Războiul nostru pentru neatârnare”, cum îi plăcea lui Coșbuc să-l numească. Adică Războiul de independență (1877-1878). Armata română a suferit pierderi mari atunci, iar drama s-a răsfrânt mai ales asupra celor care își așteptau copiii acasă. Mama, un poem scris cu lacrimi.

Mama

În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
Acolo mamă te zăresc,
Pe tine-ntr-o căscioară!

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipește-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colțuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Și torc în rând cu tine;
Sunt încă mici și tată n-au
Și George nu mai vine.
Un basm cu pajuri și cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ș-asculți povestea ei
Și stai îngândurată.

Și firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui șoapte fără de-nțeles,
Și ochii tăi stau țântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră…
Te uiți la el și nu-l ridici,
Și fetele se miră.

…O, nu! Nu-i drept să te-ndoiești!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung privești
Ce vezi? întreab-o fată.
Nimic… Mi s-a părut așa!
Și jalea te răpune,
Și fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai știu și eu la ce gândeam?
Aveți și voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!… Să-l văd venind,
Aș mai trăi o viață.
E dus, și voi muri dorind
Să-l văd o dată-n față.
Așa vrea poate Dumnezeu,
Așa mi-e datul sorții,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morții!

Afară-i vânt și e-nnorat,
Și noaptea e târzie;
Copilele ți s-au culcat
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus și nu mai vine!
Ș-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

(George Coșbuc)

— Vezi toate poeziile lui George Coșbuc —

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

Un răspuns la “Mama, de George Coșbuc”