— Vezi toate expresiile din limba română explicate —
„Blestemată mai fie şi toamna
Şi frunza ce pică pe noi –
Blestemat mai fie şi târgul
Ursuz şi cu veşnice ploi…
Cetate – azilul ftiziei —
Nămeţi de la pol te cuprind…
Cetate, azi moare poetul
În braţele tale, tuşind.”
Este o poezie a lui Bacovia intitulată „Aiurea”. Un „aiurea” perceput doar de eul liric. Din altă parte, cum veţi vedea în continuare.
Avem o expresie extrem de complicată. De fapt, este un adverb (vorbeşte aiurea), dar poate fi o interjecţie (aiurea! – ceva incredibil!), un substantiv (un aiurit, un nebun, un ţicnit, un smintit), dar şi un verb („a aiura”, nu ” a aiuri”).
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Etimonul este latinesc: alibi+re+a (de aici şi celebrul alibi, consacrat în criminalistică, respectiv „în altă parte”) care, prin transformări fonetice succesive, ne-a adus o întreagă familie de cuvinte. Aiureala şi aiuritorul înseamnă descrierea sau prefigurarea unei alte lumi, de dincolo de noi, cu izvor patologic sau pur şi simplu păcălitor: o minciună minunat îmbrăcată oratoric, o promisiune, un câmp de maci în care s-a cuibărit un struţ…
Orice!
Şi eu am fost şi mai sunt uneori aiurit. Cred una sau alta, dar îmi zdruncin creierii şi îmi revin.
Gata, că încep să delirez. E cea mai gravă semnificaţie a aiurării.
— Vezi toate expresiile din limba română explicate —
