„Eu m-am îndrăgostit în ultima vreme foarte tare de creierul meu şi îmi iubesc singurătatea mai mult decât orice. În orice caz, nu îmi mai plac materia şi realitatea absolut deloc. Şi îmi place să trăiesc într-o stare de vis, într-o stare de transă pe care mi-o realizez când sunt singură cu mine” (Nora Iuga, 89 ani, pentru Agerpres)
După secetă
Calul lui Făt-Frumos
s-a evaporat pe mările lumii,
şi numai coada i-a rămas cometă stingheră,
să măture Calea Lactee.
Fântânile se zbârcesc şi Setilă
colindă răspântiile, nemaigăsind nici o urmă de copită
să-şi amăgească setea
în pomi atârnă o sută de păsări măiastre
cu gâtul în jos, şi ciorile zboară
cu pene albastre în cioc, improvizând cuiburi
în gurile căscate ale visătorilor adormiţi.
Haide, băiete,
prinde-ţi un pumn de scaieţi la pălărie,
şi fluieră odată din talpa spartă a bocancului,
stelele vor să danseze în cutiile de conserve
care populează câmpiile arse.
Haide, băiete,
sub iarbă suspină în somn fata pământului.
Un răspuns la “După secetă, de Nora Iuga”
[…] (Nora Iuga) […]