Ați auzit de Artur Enășescu? Câtă melancolie! Și câtă durere! Cine își „trăiește” eternitatea sub ea? Un îndrăgostit, un călugăr, un soldat? Poate nici nu contează! Crucea din înălțimile Domogledului, care veghează stațiunea Băile Herculane, poate fi un simbol al unui „adio” înlăcrimat sau al unui „apoi” comun.
Crucea albă de mesteacăn
Cruce albă de mesteacăn,
Răsărită printre creste,
Cine te cunoaște-n lume,
Cruce fără de poveste?
Peste brațele-ți întinse
Din poiana fără flori,
Uneori s-apleacă-n noapte
Cârdurile de corori.
Și-n tăcerea nesfârșită
Sub arcadele de brad,
Nu s-aude decât plânsul
Cetinilor care cad.
Cruce albă de mesteacăn
Biciuită de furtuni,
Peste lemnu-ți gol, doar luna
Pune albele-i cununi.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Ca de-o mână nevăzută
Slovele-ți se șterg de ploaie;
Tot mai mult te bate vremea,
Vânturile te îndoaie…
Și ca mâine fulgii iernii
Te vor prinde-n a lor salbă,
Și vei dispărea din lume
Cruce de mesteacăn albă.
Sfântul îngropat sub tine
Cine-l va mai ști de-acum,
Cruce albă, rătăcită
Lângă margine de drum?
Brațele-ți de vânturi smulse
Se vor pierde pe poteci,
Numai brazda de țărână
Nu-l va părăsi pe veci.
(Artur Enășescu, Oituz, iulie 1917)
