„Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din ele (din mere: n.n.) vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând Binele și Răul)”. Așa a ispitit-o șarpele (diavolul) pe Eva. Evident, la întrebările Domnului, Adam a dat vina pe Eva, iar Eva pe șarpe, deși vinovații erau ei înșiși. Învinuiri nedrepte: aceasta este esența bârfei.
Care, după cum vedem, apare o dată cu primii oameni biblici, este o temă a Scripturii și subiectul cuvântărilor lui Hristos și ale Sfinților Apostoli.
În Cartea Sfântă, bârfa este definită ca o „prăbușire a aproapelui”. Corect! Este neverificată și are ca scop denigrarea, discreditarea sau compromiterea unei persoane. Prin propagare și colportare.
Chestiunea gravă este însă alta: pleacă de la persoanele din apropiere. Rude, prieteni, cunoștințe…
Iată unde duce mândria și invidia Diavolului. Pentru că un diavol este și cel care împrăștie cuvinte nedemne despre aproapele lui.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Oricum, nu cred în ideea, înrădăcinată deja, că toată lumea bârfește. Trebuie să facem o delimitare clară între mica exagerare, glumă, ironie, satiră, sarcasm și bârfa ca atare.
Mai bârfim? Nu!!!
