Categorii
Cuget, deci exist

N-a murit Dumnezeu? Atunci, să fie sănătos!

Zarathustra

Poiana lui Iocan s-a mutat, de ceva timp, la răscrucea vânturilor care împrăștie în nordul Capitalei înțelepciune. De la sud-vest arde Băltărețul, dinspre nord-est îngheață Crivățul, așa că fiecare își poate alege aerul potrivit – după facultăți, după crezuri.

Valuri de nori cenușii și încinși se ridică atunci când bătălia ideilor se întețește, iar fulgere imense spintecă atmosfera, ca într-un cadru olimpian, supraneomenesc. Vinul de Tohani curge când lin, când năvalnic, aidoma unui pârâu de munte țâșnit din zăgazurile preaplinului cunoașterii, dezlănțuit uneori în metafore și vorbe de duh care distrug baierele cenzurii social-plicticoase și se ravarsă, sub înaltul patronaj al aburilor de alcool, peste asistența înfierbântată.

Petrecerea e în toi.

Misterele creației sunt, de-acum, pe deplin deslușite, iar protagoniștii își declară mulțumirea limpezirii lucrurilor prin repetate și zgomotoase ciocniri de pahare. Și totul ar fi fost minunat dacă aceste momente magice, de înaltă trăire, n-ar fi fost disturbate de bătăi barbare de ciocan, venite dinspre fierăria de vizavi.

 – Care bați, mă, acolo? urlă unul dintre tribuni înspre bezna roșiatică, încercând să dibuiască prin fumul dens al ideilor locul din care se auzeau sinistrele sunete.

Se făcu imediat tăcere. O mogâldeață albă se iți dinspre fierărie și se apropie cu pași mărunți și calculați spre adunare, dezvăluind, treptat, silueta unui om între două vârste, sărăcăcios îmbrăcat, cu hainele murdare, ținând în mână un ditamai barosul.

– Eu bat… – spuse blând arătatrea.

– Și nu poti să bați mai încolo? întrebă altcineva.

– Mai încolo de…? răspunse ingenuu creatura cu chip de om.

– De… Dumnezeu? rosti chefliul, spre hazul general.

– Nu pot. Totuși, trăim într-o realitate concretă… – se apără mogâldeața.

Toți se priviră mirați în ochi, cu fețele deodată prelungi, neștiind ce să creadă. Ăsta face mișto de noi?

– Și, conform contractului, am libertatea de a da cu ciocanul! – exclamă neașteptatul musafir scoțând o hârtie mototolită din buzunar.

Adunarea înțelepților chicoti. Apoi, o cascadă de hohoteli se prăvăli peste preajmă, cutremurând literalmente pământul. Paharele se ciocniră din nou. La urma-urmelor, e distractiv, nu-i așa?

Când tulburarea se mai potoli, un ins cu mustață, cu privire ironică, se ridică.

– Ia stați un pic – făcu el gesticulând larg. Mă, ăsta l-a citit pe Nietzsche! – adăugă făcând cu ochiul spre cheflii. Cum te numești?

 – Zarathustra…

– Hahahahahaha…

Toți se prăvăliră de râs instantaneu.

– Zarathustra? Ăsta își bate joc de noi? – întrebă insul cu mustață și toată lumea se potoli ca la un semnal. Mă, tu ești indian?

Un potop de râsete se prăvăli din nou peste întreaga poiană.

– Sunt din Filiași… – răspunse Zarathustra modest, stârnind râsete copioase..

– Aaaaa, din Filiași zici? Și ia zi-ne, măi Zarathustra de Filiași, Dumnezeu a murit sau nu?

Tăcere.

– N-a murit!

– Cum, măi, n-a murit, n-ai coborât tu de pe munte și ai tunat că Dumnezeu a murit?

– Da, dar era doar o metaforă! Ce, ați crezut că l-am văzut cu ochii mei cu un par înfipt în piept? Mi-am dorit ca omenirea să-l omoare pe Dumnezeu și să-l îngroape definitiv, atâta tot.

– Păi de ce ți-ai dorit, măi, să-l vezi pe Dumnezeu mort?

– Cum, de ce? Păi, ca să trecem mai departe. Cum am dat de un gram de rațiune, cum ne-am inventat absolutul. Vedeți dumneavoastră, supraomul omului există deja și se numește Dumnezeu. Dar acesta nu este supraomul lui Darwin, ci supraomul omului comod, o invenție din cauza căreia batem pasul pe loc ca specie de prea mult timp. Vrem să descoperim adevărul? Vrem răspunsuri la întrebările decisive? Atunci, îngropați-l odată pentru totdeauna, să descoperiți cu adevărat cine sunteți. Din păcate, n-o să facem asta niciodată. Am alunecat pe panta comodității, fizice și intelectuale, ne e mai ușor așa, să ne dăm răspunsuri false la un pahar de vin de Tohani. Tocmai de aceea adevăratul Zarathustra a plecat dezamăgit când spălătoresele și târgoveții – tot o metaforă – l-au luat în bășcălie. Și acum, lăsați-mă să bat mai departe…

Vânturile se opriseră și ele parcă să-l asculte pe împielițatul acesta de Filiași. Ciudatul se întoarse și plecă spre fierărie cu aceeași pași calculați.

 – Du-te, mă, și bate mai departe… – urlă mustăciosul. Și dați muzica aia mai tare! Hai, să curgă vinul! Ce, n-a murit Dumnezeu? Atunci, să fie sănătos!

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei