
EL: Până unde, domnisoară?
EA (entuziastă, gesticulând teatral): Până la cer, domnule șofer! Spre infinit!
EL (pornind aparatul): Am înțeles, strada Infinitului.
EA: … să ne învăluie aurora boreală și să ne crească muguri de iubire… Du-mă pe autostrada Spiritului și apoi înalță-mă ca pe o arie de Operă…
EL (neatent): Pe la Operă, sigur că da… O luăm pe la Operă. Clientul nostru, stăpânul nostru…
EA: Nu asta am vrut să spun! (îl ceartă ca o soră) Nu ești deloc atent! Eu sunt actriță de operă, domnule! Eeeee? Cum este să duci în mașina dumitale o actriță de operă? În această adunătură de fiare, această extensie a brațelor și inteligenței dumitale…
EL (cu lehamite): Eh, nu e mare lucru, sunt obișnuit. Ce, parcă nevastă-mea nu e tot un fel de actriță?
EA (cu efuziune): Într-adevăr? Soția dumneavosatră este actriță? Ce mică este lumea, domnule!
EL: Ehe, poate pentru dumneavosatră. Pentru taximetriști e prea mare, doamnă! Trebuie să știi mii de străzi!
EA: Te compătimesc, domnule! Dar soția, soția dumitale ce roluri preferă?
EL: Păi, ce să prefere? Ce preferă toate femeile: drama, doamnă!
EA (extaziată): Ahh, drama!!! Acest amalgam de sentimente contradictorii! Sunteți norocos, domnule! Numai marii artiști pot să înțeleagă drama!
EL: O fi, însă ea începe s-o înțeleagă de la prima oră.
EA (visând): Așa e! Artiștii sunt artiști și-n timpul liber! Parcă mi-o închipui dimineața cum deschide ferestrele și inspiră aerul răcoros care invadeză camera sub razele aurii ale soarelui… Iar dumneata, dumneata care transpiri ca un nebun de grija zilei de mâine, dumneata ești muza artistei! Greșesc?
EL: Nu. Într-adevăr, de fiecare dată, pe mine i se pune pata! Dar depinde. Dacă mă întind seara cu băieții la bere, a două zi începe circul!
EA: Circul? (afectată) Vai, domnule șofer, câtă polivalență artistică!
EL: Dar întotdeauna scena se încheie cu o dramă, cu țipete, știți cum e…
EA: Știu, cum să nu știu! Strigătul izbânzii din finalul tragediei, cel mai frumos strigăt din lume!
EL: Mă rog, vecinii sunt de altă părere…
EA: Ah, de gustibus… Arta este făcută doar pentru cei atinși de artă! Și izbânda, la fel!
EL: Da, păi nevastă-mea câștigă întotdeauna!
EA: Dar rolul vieții? Care este pentru soția dumitale rolul vieții?
EL: Rolul vieții? (se scărpină în cap) Ea e casieră la supermarket…
Ea (teatrală): Fabulos! Ce rol… Ah, modernismul… O femeie rătăcită în oraș, acest imens cazan în clocot, o ființă care toată ziua vede numai măști, numai cumpărători grăbiți, dar care caută asiduu caldură sufletească! Fabulos! Pe ce scenă se joacă această superbă dramă?
EL: Păi, de obicei în sufragerie. Eu când ajung în dormitor adorm instant.
EA: În sufragerie? Adică în foaierul teatrului? Ce idee nemaipomenită! Acesta este teatrul postmodernist! Dar numele, numele teatrului, al clădirii… Care este?
EL: Numele clădirii? PM 14, scara 2.
EA: Vai, e teatru independent, așa-i?
EL: Eu sunt mai mult sub papuc. Dar ea, da, e independentă. E mai independentă ca toți! (oprind mașina) Gata! Suntem la destinație!
EA (uitându-se pe geam): Suntem? Nu-mi dau seama… (cade brusc pe gânduri)
EL: Suntem pe strada Infinitului, cum ați spus!
EA (ieșind iute din mașină dintr-o singură mișcare, gesticulând teatral): A fi sau a nu fi? Aceasta-i întrebarea!
(Raluca Vițu/Andrei Pospai)
Un răspuns la “Când sunt doi, iese tărăboi. El și ea, în taxi”
[…] (Raluca Vițu/Andrei Pospai) […]