Categorii
Respect pentru poezie

Brad batrân, de Nicolae Iorga

Carol al II-lea și Nicolae Iorga, în 1931, când marele istoric devenea prim-ministru al României
Carol al II-lea și Nicolae Iorga, în 1931, când marele istoric devenea prim-ministru al României

S-a născut pe 5 iunie 1871. A fost istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. Iată un poem al acestei uriașe personalități care parcă i-a prefigurat destinul!

Brad batrân

A fost tăiat un brad batrân
Fiindcă facea prea multa umbră
Si-atuncea din pădurea sumbră
S-a auzit un glas păgân.

O, voi ce-n soare cald trăiți
Și ați răpus stramoșul vostru
Să nu vă strice vouă rostul
De ce sunteți așa grăbiți ?

În anii mulți cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Mulți au aflat un adăpost

Mosneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călauză
Și-n vremea aspră și ursuză
El cu furtunile-a dat piept

Folos aduse cât fu viu
Și mort acuma, când se duce,
Ce alta poate-a vă-aduce
Decât doar încă un sicriu.

(Nicolae Iorga)

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

2 răspunsuri la “Brad batrân, de Nicolae Iorga”