Balada chibritului, de George Topîrceanu

FOTO: București, Piata Universității, 1920. Sursa: muzeuldefotografie.ro

O zi fără George Topîrceanu e o zi pierdută…

Locuiam într-o odaie
La al patrulea etaj,
Strada Universităţii,
Casă mare cu grilaj.

Casa asta, din păcate,
C-un proprietar bigot,
N-avea electricitate…
Dar încolo avea tot:

Scări, balcoane, coridoare
Şi – ca-n orice case mari,
Cu apartamente multe –
Fel de fel de locatari.

Într-un rînd, venind acasă,
Noaptea, de la cinema,
La parter, pe întuneric,
Aud paşi în urma mea.

Şi-o uşoară siluetă
Îmi vorbi abia şoptit:
“― Dacă nu sînt indiscretă,
Domnule, n-ai un chibrit ?”

O fi tânără? Frumoasă?
Doamnă măritată, sau…?
Fără multe marafeturi,
Scot chibritul şi i-l dau.

Urc apoi o scară-n fugă
Dar când trec prin coridor,
Drept în faţa mea o uşă
Se deschide-ncetişor.

Şi prin crăpătura uşii
Scoate capul blond, sburlit,
O duduie somnoroasă:
“― Domnule, n-ai un chibrit?”

Pe-asta o cunosc eu bine:
E frumoasă ca un paj,
O servesc la repezeală
Şi mai urc înc-un etaj.

Cînd, prin razele de luna
Ce treceau printr-o perdea,
Ce să vezi? O doamnă brună
Îmbrăcată-n pijama.

Este Ea! Chiar Ea! –
Femeia după care mă topesc
De vreo zece zile-ncoace
Şi nimica nu-ndrăznesc!

N-aveam încă cunoştinţă:
„Scuză-mă dacă-mi permit,
Soţul meu e dus de-acasă,
N-ai matale un chibrit?”

Un chibrit? Ce fericire,
Mai aveam vreo două-acum,
I-aş fi dat chiar patru dacă
Nu făceam risipă-n drum.

Altă scară, cea din urmă,
Pe culoar aud un zvon,
Ce-i? Un drac de fată-n casa,
Numa-n bluză şi jupon.

Ma opreşte cu sfială:
” ― De nu sînteţi prea grăbit,
Mă iertaţi de îndrăzneală,
V-aş ruga…” ― Ce? „― Un chibrit…”

Trebuia să-i dau că altfel
Asta-mi scoate vreun ponos,
Scotocesc prin buzunare,
De necaz le-ntorc pe dos:

„Am găsit o gămălie,
Doar atât, îmi pare rău,
Nu ştiu dacă s-o aprinde.
S-a aprins? Norocul tău!”

Cînd, în fine, ajuns-odată
În odaia mea: tablou!
O amică (are cheie)
M-aştepta ca pe-un erou:

„De trei ceasuri stau în beznă,
Zice, eşti nesuferit,
Sînt grozav de enervată,
Scoate fuga un chibrit.”

Iar chibrit? Simţi-i că-mi sare
Ţandăra, curat pîrjol:
„Ce-s eu fabrică de fosfor?
Sînt regie? Monopol?

De când am intrat în casă
Tot chibrit, chibrit, chibrit,
Dracu` să vă ia pe toate,
Nu mai am, le-am isprăvit!”

5 răspunsuri la “Balada chibritului, de George Topîrceanu”