
— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
Schimbarea aerului
Mă uit în ochii tăi şi îţi spun:
în curând vom da naştere unui copac
dureros şi verde, dureros şi verde.
Continuăm?
– Continuăm!
Îţi pun o mână de fier pe umărul tău de plumb
şi îţi spun:
în curând vom da naştere unei săbii
ea ne va arde şi ne va durea.
Continuăm?
– Continuăm!
Te ridic peste pieptul meu.
Curgi peste el cum curge laptele pe piatră.
Mă uit cu ochii mei în ochii tăi şi îţi spun:
am nevoie de o barcă şi de şapte lopeţi.
Toate acestea le voi smulge din trupul tău.
Te întreb solemn:
crezi că poţi să continui?
– Continuă!
Aceste păsări care zboară în respiraţia ta
toate aceste păsări care-ţi flutură în jurul nărilor
alungă-le pe toate
alungă-le! Am nevoie de un aer liber!
Ca să zbor am nevoie de un aer liber.
– Vrei să schimbi aerul?
– Da.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
(Nichita Stănescu)
— Vezi toate poeziile lui Nichita Stănescu —
2 răspunsuri la “Schimbarea aerului, de Nichita Stănescu”
[…] mulți ce care îl consideră pe Nichita Stănescu poetul național al României. De gustibus… Ar fi penibil să facem un clasament, așa că ne […]
[…] (Nichita Stănescu, vol. Operele imperfecte, 1979) […]