Marele Tudor Mușatescu (1902-1970) s-a remarcat mai ales prin piesele sale de teatru, adevărate capodopere, cum ar fi „Titanic-Vals”, „…escu” sau „Visul unei nopți de iarnă” . Chiar dacă a terminat Facultatea de LItere si Filozofie, dar si Dreptul, Mușatescu a fost cuprins încă din tinerețe de patima scrisului, încercînd de la bun început schițe umoristice, pentru a-și găsi menirea în lumea teatrului. Iată un fragment din ultimul lui interviu:
– Ce înseamnă pentru dv. anii de bătrâneţe: o povară, un privilegiu ori o posteritate anticipată?
Tudor Mușatescu: Pot să mă exprim mai liber?
– Vă rog, vă rog…
Tudor Mușatescu: Povară, privilegiu, posteritate? Nu. Pur şi simplu o măgărie.
– Vi se întâmplă vreodată seara, înainte de a adormi, să vă gândiţi la ce a fost? Să retrăiţi trecutul?
Tudor Mușatescu: Eu nu retrăiesc trecutul. Mă menajez.
– Şi atunci la ce vă gândiţi înainte de a vă culca?
Tudor Mușatescu: Citesc. Şi mă gândesc la ce va fi după noaptea aceea. Cel mult îmi amintesc. Dar refuz din toată fiinţa mea să revin pe unde am mai trecut.
– Dacă ar fi ca miracolul să se împlinească şi să puteţi reîncepe totul din nou, de la capăt, ce drum v-aţi alege?
Tudor Mușatescu: Poate răspunsul meu să fie surprinzător. Dar în orice caz e sincer şi nedeliberat. Aş fi vrut să fiu mamă.
– Bine, dar, după informaţiile mele, un tată nu poate fi mamă.
Tudor Mușatescu: M-ai întrebat ce aş fi vrut să fiu. Dacă e pe ce sunt, n-aş vrea să fi fost altceva decât ce am devenit.
– Viaţa dv. e una din cele mai bogate, mai pline. Aţi cunoscut succesul în literatură, aţi făcut una din cele mai frumoase şi mai sigure ascensiuni în teatrul românesc, aveţi o familie, un copil… Vă socotiţi un om împlinit?
Tudor Mușatescu: Până la copil… Aş fi vrut doi.
