
Numele anemonei provine din vechiul cuvânt grecesc „ánemos”, care înseamnă „vânt”.
Conform unei legende din Grecia antică, Anemona era o frumoasă nimfă de care se indrăgostisera atât Zephyr (Zefir) , vântul dulce al primăverii, cât și Borea, zeul vântului de vest.
Geloasă, zeița florilor, Chloris a transformat-o pe nimfă într-o floare care se ofilea în perioada sosirii vântului Zefir.
Anemonele i-au inspirat și pe artiști. Marele pictor român Ștefan Luchian a realizat celebra lucrare „Anemone în ulcică”, pictură care a participat la expoziția organizată la Muzeul de Artă al R.P.R. în 1957.