„Nu căuta dreptatea domnească, frățioare,
Ia-l pe ciocoi ca hreanul și dă-l pe răzătoare!„
Sunt versurile lui Arghezi dintr-o poezie („Pe răzătoare”) din ciclul dedicat răscoalelor țărănești de la 1907. O concesie, nesemnificativă spun eu, făcută regimului comunist.
Să recunoaștem însă că termenul s-a încetățenit din vâlva pe care a făcut-o în spațiul public al vremii romanul lui Nicolae Filimon, „Ciocoii vechi și noi”. Paradoxal este faptul că termenul a devenit de notorietate mai ales în zona rurală unde arendașii, iar mai târziu și țăranii înstăriți, erau asimilați cu ciocoii.
Etimologia cuvîntului e neclară: DEX-ul nostru tace, iar alte dicționare ne trimit la femininul cioacă („specie de cioară“), dar printr-o explicaţie neconvingătoare, susține prof. univ. Rodica Zafiu („termenul de comparaţie a fost voracitatea pasării şi a slugilor boiereşti“), nepotrivită cu istoria cuvîntului, al cărui sens depreciativ a apărut mai târziu. Mult mai probabilă (susține domnia sa) – în concordanţă cu utilizarea veche a cuvîntului, cu referirea la micii slujbaşi şi cu răspîndirea balcanică a formelor – e ideea unei origini turceşti. Plauzibil, mai ales dacă ne gândim că, iniţial, ciocoiul era „cel mai mic slujbaş fiscal“ (ciocoi de judeţ): antipatia naturală faţă de agentul fiscal a celor fără mare avere şi dispreţul păturilor înalte pentru micii funcţionari ar fi condus la evoluţiile semantice ştiute.
Astăzi, sensul este de parvenit, de îmbogățit prin furt și înșelăciune.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Să auzim numai de bine!
Bună dimineața!
