
De 1 noiembrie, un gând de la Mihail Sebastian, unul dintre cei mai importanți discipoli ai filosofului Nae Ionescu:
„Noiembrie, cea mai frumoasă lună! Ploaia asta măruntă, generală, indiferentă, care te închide pe stradă în tine, care te distrage de la incidentele din jur şi te face impermeabil, singur… Pleci de acasă cu o pipă şi cu un gând şi umbli ceasuri întregi prin oraş, fără să vezi pe nimeni, te loveşti de oameni, de pomi, de vitrine, ca să te întorci târziu ca o navă în portul ei. E anotimpul meu, noiembrie. Luna când recitesc cărţi, când răsfoiesc hârtii, când strâng note. E un fel de foame de lucru, de agitaţie, de începere din nou a tuturor treburilor. Şi mirosul acesta de vegetale ude, dimineaţa, când plec – şi cercul cald de lumină al lămpii, seara, când mă întorc…”
(Mihail Sebastian)