
Pe rue de la Cité mergeam,
Grăbindu-mă spre Notre-Dame,
Era o zi misto, cu soare,
Taman pentru-o spânzurătoare,
Purtam o haină dichisită,
Ca toată gloata mucalită,
Iar ea m-a apelat discret:
„Salut, toi, je suis Janette,
Ce cauți tu, un paysan,
Pe rue Cité, spre Notre-Dame?
Ia-mă de braț, nu fi nerod,
Să nu ajungi pe eșafod!“.
Și-atunci i-am zis direct: „Madame,
Eu nu mai calc prin Notre Dame,
Nu vreau să par cumva infam,
Dar nu esti ceea ce visam,
Mai bine-un laț de gât să am,
Decât cu „toi” prin Notre Dame…“
(Andrei Pospai)