
Druizii, preoții vechilor triburi din Galia și din insulele britanice, nu acceptau să se exprime in scris (deși cunoșteau limba greacă) pentru că religia lor nu le permitea comunicarea decit pe cale orală.
Este adevărat, aveau și privilegii: nu luau parte la războaie, erau scutiti de armată și de alte servicii.
Ca atare, aveau timp și de scoală: invătau, prin scandare și incantatie, mii și mii de texte, timp de aproape douăzeci de ani.
Ce memorie! Exploatată, evident, de serviciciile secrete specifice vremii. Ce nu se scrie nu există. Dar memoria?