Stefan Zweig (n. 28 noiembrie 1881, Viena, Austro-Ungaria – d. 22 februarie 1942, Petrópolis, Brazilia) a fost un scriitor, jurnalist și biograf austriac. În prezent este – alături de Hermann Hesse – unul dintre cei mai citiți autori de limbă germană. Stefan Zweig și-a petrecut ultimii ani de viață în exil, fiind un opozant fățiș al dictaturii naziste (sursa: wikipedia).
Stefan Zweig, despre o lume pierdută:
„Cei pe care eu îi plâng cu lacrimile iubirii nu sunt ei o generaţie de mult apusă, o generaţie fără urmaşi direcţi în zilele noastre bântuite de toate uraganele destinului – aceşti poeţi care nu cereau nimic de la viaţa exterioară, nu cereau respect de la gloata amorfă, nici distincţii şi demnităţi şi nici vreun câştig, care, în strădania lor discretă şi totuşi pasionată, nu-şi doreau altceva decât să lege, rotunjite, strofele între ele, să îmbibe cu muzică fiecare rând, luminând în culori, dogorind de imagini. Ei formau o breaslă, aproape un ordin călugăresc în mijlocul vacarmului contemporan, ei, aceşti voluntari ai lepădării de cotidian, pentru care nu exista pe lume ceva mai important decât sunetul gingaş şi totuşi biruitor peste vuietul vremii, când o rimă, îmbinându-se cu alta, declanşa acel fior inefabil care era mai şoptit decât tonul unei frunze căzând scuturate de vânt şi care totuşi făcea să vibreze sufletele oamenilor din cele mai îndepărtate locuri.
Dar cât de înălţătoare era pentru noi, tinerii, prezenţa unor asemenea oameni consecvenţi cu ei înşişi, cât de exemplari erau aceşti înfocaţi slujitori şi păstrători ai limbii, care-şi dăruiau dragostea numai cuvântului decantat, cuvântului destinat să nu rămână în vreme şi vremelnicie, ci să trăiască în durată şi dincolo de ea.
Aproape că ne ruşinam să privim spre ei, căci ce discret trăiau, cât de modest, cât de retras, unul ducea o viaţă de ţăran într-un sat, altul trăia dintr-o mică slujbă, al treilea colinda lumea ca un pelerin pasionat, fiecare dintre ei cunoscut numai de către puţini, dar cu atât mai pătimaş iubit de puţinii aceştia. Unul se afla în Germania şi altul în Franţa, unul în Italia, şi totuşi ei se aflau cu toţii în aceeaşi patrie, pentru că trăiau cu toţii numai în poezie şi, evitând cu atâta străşnicie tot ce este efemer, ei îşi transformau, creând opere de artă, propria lor viaţă într-o operă de artă.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
De fiecare dată, mi se pare o minune că în tinereţea noastră am avut printre noi asemenea poeţi neprihăniţi”.
