Categorii
Respect pentru poezie

Fostele iubiri, de George Țărnea

Stefan Hrușcă a pus magistral pe note poezia lui George Țărnea
Stefan Hrușcă a pus magistral pe note poezia lui George Țărnea

Un poem de excepție de la George Țărnea, cântat magistral de Ștefan Hrușcă.

Fostele iubiri

Ningea cu flori de iasomii
Și încă mai eram copii
Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte
Și-am tot căzut din vis in vis
Până la marele abis
Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte
Si-n clipa aceea se năștea
Din jocul nostru prima stea
Înlănțuindu-ne cu dor până departe
Copii uitați de capul lor
Cât de ușor pluteau în zbor
Fără să credem că iubirea nu ne vrea
Fostele iubiri, simple amintiri
Strânse-ntr-un album
Mă-soțesc și-acum prin lume
Dar pustiu ar fi daca într-o zi
Fără iubire lângă tine m-aș trezi.
Nici nu mai știu pe unde ești
Cum te-ai numit cum te numești
Si pentru cine mai suspini în așteptare
Sunt pline viețile de spini
Si-ai scăpătat printre lumini
Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare.
Au fost odată două stări
Care-nalțau din joacă scări
Să dea o fugă peste zări până la soare
Copii frumoși indrăgostiți
Păream pe veci înlanțuiți
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.

(George Țărnea)

Înapoi la prima pagină


Povești, basme și povestiri pentru copiiCele mai frumoase poezii de iarnă
Cele mai frumoase poezii de toamnă
Etimologie, origine, sens. 104 expresii și cuvinte explicate pe înțelesul tuturor (cu… umor)
Lumea scriitorilor. Povești, drame, iubiri, trădări în literatura română și nu numai

Poezie română clasică

Mihai
Eminescu
George
Coșbuc
Lucian
Blaga
George
Topîrceanu
Octavian
Goga
George
Bacovia
Tudor
Arghezi
Vasile
Alecsandri
Alexandru
Macedonski
Ion Luca
Caragiale
Cincinat
Pavelescu
Alexandru A. Philippide
Nichita
Stănescu
Ion
Minulescu
Marin
Sorescu
Magda
Isanos
Nicolae
Labiș
Anton
Pann
Adrian
Păunescu
Geo
Dumitrescu
Grigore
Vieru
Ion
Barbu
Otilia
Cazimir
Păstorel
Teodoreanu
Ion
Pillat
Alexandru
Vlahuță
Ștefan
Augustin Doinaș
Ana
Blandiana
Camil
Petrescu
Dimitrie
Bolintineanu
Proverbe romanesti explicatepoezii-de-andrei-pospai
Proverbe românești explicatePoezii de Andrei Pospai
Cele mai frumoase poezii
pentru copii
Cele mai frumoase poezii dedicate mamei

3 răspunsuri la “Fostele iubiri, de George Țărnea”