
— Vezi toate expresiile din limba română explicate —
Împăratul roman Caligula, supranumit și Cizmuliță (când avea patru ani, tatăl său l-a îmbrăcat în haine de soldat), a preluat domnia pe un consens general. După numai trei săptămini, o boală ciudată i-a schimbat radical atitudinea. A început să vadă în jur numai conspirații și uneltiri de uzurpare a tronului. În consecință, a trecut la eliminarea ipoteticilor dușmani. A dat tonul cu rudele apropiate, apoi s-a concentrat pe senatori. Văzind că numărul acestora scade dramatic, a găsit solutia: și-a proclamat calul senator.
Ca să se bucure de popularitate, a reintrodus jocurile de noroc și luptele de gladiatori și a legalizat prostituția. De altfel, palatul în care locuia a devenit cea mai mare casă de toleranță a Romei, dame de companie fiind… nevestele și fiicele senatorilor.
La unele ceremonii se afișa ca… zeu și a și cerut decapitarea statuilor din templele romane, solicitînd ca în locul capetelor respectivelor zeități să fie pus capul său.
Deși in timpul domniei nu a reușit să anexeze decât Mauritania, îi plăcea să se împăuneze ca stăpân al insulelor britanice. În fapt, mergea cu legiunile pe țărmurile Atlanticului și îi punea pe soldați să adune… scoici. Mare a fost și încă mai este grădina ta, Doamne!
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
P. S. : Noroc că nu a domnit decât patru ani. A fost asasinat.
Bună dimineața!
— Vezi toate expresiile din limba română explicate —










