— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —
În Comisia Centrală de la Focşani (instituţie legislativă înfiinţată după realizarea Unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859), Grigore Alexandrescu s-a împrietenit cu un scriitor local, D. Dăscălescu, prin intermediul căruia (avea pe atunci 50 de ani) a făcut cunoştinţă cu Raluca, fata spătarului Gavril Stamatin, familie de vază în oraş.
Alexandrescu a descris-o ca fiind „o fiinţă oacheşă, nu frumoasă, însă blajină, ascunzând un trup abundent sub largile foi de tafta“. Pe data de 29 mai a anului 1860, în biserica Stamatineşti a avut loc nunta poetului Gr. Alexandrescu cu Raluca Stamatin, naş fiind Ştefan Golescu, preşedintele Comisiei Centrale.
La scurt timp însă după eveniment, au început primele semne de alienare mintală, care îl vor devasta periodic, până la sfârşitul vieţii, 25 de ani mai târziu. “La nici patru zile de la nuntă se dezlănţuie teribila dramă, de pe urma căreia, cum scrie George Călinescu, poetul avea să se clatine «un sfert de veac între eroare şi luciditate, sau cel puţin între demnitate şi un sentiment atroce de umilinţă şi ruşine»”.
Unele versiuni spun că vinovată de boala poetului se face o tânără pe nume Mariţa Berlescu, fiică de boieri din Bucureşti, pe care poetul o părăsite pentru Raluca Stamatin. Aceasta, în semn de răzbunare, i-ar fi trimis o scrisoare şi un borcan de dulceaţă, se pare otrăvit, din care Grigore Alexandrescu a gustat, declanşându-i-se astfel boala.
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Grigore Alexandrescu murit sărac, la Bucureşti, în anul 1885, în casa fiicei sale. Iar despre nepăsarea autorităţilor şi semenilor Vasile Alecsandri a scris următoarele: „Moartea bietului Alexandrescu nu m-a mâhnit atât de mult (căci el era mort de mai mulţi ani), cât m-a mâhnit nepăsarea generaţiei actuale în privirea lui şi uitarea în care căzuse renumele lui, odinioară strălucit”.
— Vezi toate poveștile din „Lumea scriitorilor” —
