Să-ți ningă-n suflet doar cu flori de mai,
Iar noaptea să se-îngroape-n zi de vie,
Când cel ce ești – dar n-ai fi vrut să fie –
Zâmbește trist prin geamul de tramvai,
Un rost mai e-n resortul efemer,
Un rost ne poartă zborul mai departe,
Și-apoi, spășit, pământului ne-împarte,
Ca să scăpăm de șinele de fier,
Să lași departe-n neguri nostalgia
Și amintirea ce te cenzurează,
Ridică-ți înspre nori privirea trează,
Iar absolutul îți va fi chilia,
Din versul tău abstract rostit cu sete
Se-întinde peste creștete încet
O umbră ce aruncă în concret
Tristețea declamată pe-un perete.
(Andrei Pospai)
Video: Incredibila tinerețe a lui Brâncuși
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
Video: Ce s-a descoperit la autopsia creierului lui Eminescu?
Video: Destinul crud al fraților și surorilor lui Mihai Eminescu
Video: Povestea Veronicăi Micle, poeta care s-a stins de dor la 50 de zile de la moartea lui Mihai Eminescu
Video: Cum și-a distrus viața Alexandru Macedonski cu o epigramă în șase versuri
Video: Balada Miorița, capodopera lui Alecsandri? Cea mai mare controversă din literatura română
