
O descriere șocantă făcută de Profira Sadoveanu, fiica lui Mihail Sadoveanu, despre România secolului al IXX-lea, pe vremea când granițele țării noastre erau cu totul altele: trecătorile Bran și Predeal (spre Ardeal), Orșova (spre Banat) și Cernăuți. Ca o comparație, pe vremea aceea în Londra se inaugura prima linie de metrou – anul 1863!
„Haite de câini schelălăind noaptea, căruți cu roți neferecate – acoperite încă de coaja copacilor -, țigani care se dau de-a tumba pentru un pitac, cumpene de fântâni având drept greutate capete de vită, case ca niște clăi de fân, hanuri cu uși și ferestre care nu se închid, cârciumi cu păduchi, bordeie în care oamenii mor fără ajutor pe-o rogojină ori pe pământul gol…”.
Dar Bucureștiul?
„Sat nemărginit în care vitele se taie în stradă: târg fără pavagii, fără felinare, fără fântâni și fără măturători, – contrast de abjectă mizerie și strivitoare bogăție – oricât ai etalat pitoresc și strălucire în fața călătorilor străini, n-ai izbutit să ascunzi lipsa și ticăloșia în care te scăldai în acea epocă!…”